10 lucruri care îţi încetinesc metabolismul

1 69955 original jpg jpeg

Vrem corpuri sublime, minunate, de revistă. Vrem să arătam bine şi să ne mândrim cu asta. Cu toate acestea, de multe ori, oricât de tare am încerca şi ne-am strădui şi ne-am forţa, pur şi simplu nu obţinem rezultatele dorite.

Acest fapt se poate datora mai multor factori,unul dintre aceştia fiind un metabolism foarte slab sau încet.

De aceea este important să ştim ce anume poate încetini metabolismul şi ce putem face pentru a-l echilibra.

1. Genele

Metabolismul este modul în care organismul tău transformă mâncarea în energie. Dacă în timp ce te odihneşti sau dormi,metabolismul tău are o ardere înceată a caloriilor,cel mai probabil ai moştenit asta de la părinţii tăi,prin gene.

Ce poţi face:Din moment ce nu poţi să-ţi schimbi genele,concentrează-te pe obiceiuri. Unul din cele mai bune moduri de a-ţi stimula metabolismul este să faci mai multe exerciţii fizice. Caută moduri de a introduce mai multă activitate pe parcursul zilei.

2. Hormonii

O schimbare hormonală poate înfrâna consumul de energie al corpului. Asta te poate obosi. Unele afecţiuni,cum ar fi o tiroidă hiper sau hipo activă,sunt boli hormonale care îţi afectează metabolismul. Stresul eliberează de asemenea hormoni,ceea ce poate declanşa o încetinire.

Ce poţi face:Dacă suferi de vreo afecţiune,menţine-ţi tratamentul. Şi fă o prioritate din eliminarea stresului!



Recente

Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg
Bautura care alunga insomnia  Sursa foto shutterstock 544190740 jpg
trifoi  jpg