10 simptome care anunţă depresia

1 65736 original jpg jpeg

Suişurile şi coborâşurile din viaţa noastră ne obligă uneori să fim trişti sau să avem momente de melancolie din când în când. Dar dacă sentimentele de inutilitate ori disperarea nu te mai părăsesc, ai putea să treci printr-o depresie.

Depresia este una dintre cele mai răspândite afecţiuni la nivel global. În lume,ea afectează aproximativ 121 de milioane de oameni,numai în Europa fiind vorba de 50 de milioane de victime ale acestei boli. Depresia este a patra boală ca răspândire pe glob,ceea ce o face una dintre cele mai grave probleme de sănătate ale omului contemporan.

Nu orice tristeţe este o depresie

Primul pas pentru a trece peste despresie este să înţelegi semnele,simptomele,cauzele şi tratamentul. Tristeţea este o reacţie normală în viaţă,la tot felul de conflicte interioare,eşecuri ori dezamăgiri. Mulţi oameni folosesc cuvântul „depresie“ pentru a explica tot felul de sentimente,dar depresia înseamnă mult mai mult decât tristeţea.

În cartea „Cine mi-a furat fericirea? Episoadele unei depresii la români“,psihologul Laura Maria Lupaşcu spune că depresia „este în primul rând o tulburare a vieţii emoţionale,aşadar simptomele „cheie“ se înregistrează la acest nivel prin tristeţe,deznădejde,lipsa speranţei sau indiferenţa.



Recente

faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg
Bautura care alunga insomnia  Sursa foto shutterstock 544190740 jpg
trifoi  jpg
Muște jpg
Gogosele cu frisca  Sursa foto shutterstock 1889970016 jpg
Paste Fettucine Alfredo  Sursa foto shutterstock 2202348275 jpg