Între  timp, reţeaua căilor ferate s-a extins, cursele Orient-Express-ului s-au întrerupt, apoi s-au reluat, cert este că din componenţa trenului nu lipseşte vagonul restaurant, cu o bucătărie miniaturală încorporată, de numai 2 x 1,5 metri. În acest spaţiu minuscul şi în legănarea trenului,, o echipă de bucătari (pe atunci, condusă de vestitul Christian Bodiguel) prepară 3 mese pentru toţi pasagerii, cu mai multe feluri, inclusiv desert.
Ca jurnalistă, am avut oportunitatea de a urca la bordul superbului tren, unde am fost tratată cu  îngheţată de fructe (salade de fruits frais et son sorbet).  Arăta gracil şi miniatural ca o lucrare de Watteau şi avea un gust diafan, mult mai lipsit de grăsime decât dacă ar fi fost preparat de un cofetar român. Fireşte, doar era un sorbet, care nu are smântână aveam să mă lămuresc ulterior. Am savurat gingaşa porţie, ale cărei dimensiuni reduse am asociat-o cu cele ale minusculei bucătării de la bordul trenului, dar recunosc că am continuat să fiu concentrată pe percepţia vizuală a locului fabulos în care mă aflam, plus că eram atentă la discuţie. Mi s-a părut mai înălţător faptul că mă aflam într-un vagon tapetat cu basoreliefuri de Lalique decât că mănânc un desert preparat de unul dintre marii bucătari ai lumii.
Christian Bodiguel, care a gătit în Orient Express timp de 30 de ani, se bucura de faima unui chef cu stele Michelin, fără să fi primit totuşi una. O mare nedreptate, pentru că preparatele lui sunt, realmente, de înalt nivel, iar dacă ţii cont că el şi echipa lui gătesc în condiţii improprii, în bucătării de 3 m.p, în legănarea trenului, fără aer condiţionat, că se aprovizionează numai atunci când opresc în gară, pe baza unei comenzi care trebuie să fie exhaustive, scăpările neputând fi compensate pe traseu, meritele lui şi ale elevilor săi sunt cu adevărat fabuloase. Mai mult, dacă un chef al unui restaurant normal are timp să experimenteze, ţinând cont de ingredientele locale, el trebuie să se adapteze ofertei fiecărui teritoriu pe care-l parcurge, de la Londra până la Veneţia, de la Veneţia la Stockholm sau de la Paris la Istanbul. În aceste condiţii, el oferă tot, de la mic dejun până la cină, de la patiserie, trecând prin felurile de bază până la deserturi. Călătorii care nu doresc meniul zilei, pot comanda a la carte. Este o performanţă incredibilă, exploatată pe măsură de PR trenului.
Dat fiind specificul acestui restaurant pe roţi, aprovizionarea nu se face la piaţă sau la magazin, ci...pe peron. În zorii zilei, furnizorii vin cu lădiţele de produse, le înşiră pe peron, iar micuţul Christian Bodiguel, se plimba ca un Napoleon cu pălărie albă printre ele. Se apleca pentru a pipăi un fruct, o legumă, ridica un rac şi constata că e proaspăt, adică mişcă, accepta sau refuza marfa cu maximă seriozitate şi simţ de răspundere.
Trenul Orient-Express poposeşte în fiecare an în România la începutul lui septembrie.