3 feluri de mâncare de post delicioase şi uşor de preparat

1 73838 original jpg jpeg

Postul reprezintă una dintre cele mai vechi şi mai eficiente metode de tratament. Chiar dacă îl ţii din motive religioase, te poţi bucura şi de efectele benefice pe care le are asupra corpului. Corpul se curăţă în această perioadă de toxine şi reziduuri acumulate de-a lungul timpului din alimentele consumate.

Supă cremă de roşii

2b80853c136117a4374d95c0f3023321 jpg jpeg

Ai nevoie de:

-2 conserve de roşii decojite

-800 ml suc de roşii

-10 frunze de busuioc proaspăt

-sare şi piper

-1 căţel de usturoi

Mod de preparare:

Pune într-o oală roşiile din conservă şi sucul de roşii. Amestecă puţin,acoperă cu un capac şi lasă la fiert timp de 30 de minute,la foc foarte mic. După ce a fiert supa,opreşte focul şi adaugă şi celelalte ingrediente. Pune la blender conţinutul împreună cu frunzele de busuioc. La final,în funcţie de preferinţe,reglează gustul cu sare şi piper.

Humus

911993e9a4f849344a9bbdc15dc8a0d0 jpg jpeg

Ai nevoie de:

-250 grame boabe de năut

-2 linguriţe de tahini (pastă de susan)

-zeama de la o lămâie

-ulei de măsline extravirgin

-sare de mare

Mod de preparare:

Foloseşte năut uscat,nu cel conservat pentru că are o valoare nutritivă mai scăzută. Se lasă la înmuiat în apă caldă peste noapte. A doua zi se schimbă apa,boabele de năut se dau printr-un jet de apă şi se pun la fiert la foc moderat,în apă cu sare. Se lasă pe foc aproximativ 1 oră şi jumătate,cu oala acoperită cu capac. Boabele de năutnu trebuie să aibă o consistenţă sfărâmicioasă. Se strecoară năutul şi se pune într-o oală cu apă rece,care ajută la desprinderea cojilor. Cojile se curăţă prin frecare între palme în bolul cu apă. Boabele de năut se dau prin blender până obţii o pastă foarte fină. Adaugă 2 linguri de ulei de măsline,zeama de lămâie şi sarea de mare după gust. Amestecă bine compoziţia şi adaugă puţină apă dacă este prea tare. Pentru un gust ca la carte,mănâncă humusul cu lipii crocante.

Cuşcuş cu legume

5528553d351ce7361f7c8e07a9bab0ec jpg jpeg

Ai nevoie de:

-o pungă de cuşcuş-o pungă de amestec mexican-2 linguri de ulei-sare-piper

Mod de preparare:

Se pun legumele la fiert în apă cu sare. Prăjeşte între timp cuşcuşul într-o tigaie,dar nu prea mult,doar câteva minute. Adaugă apa fierbinte în care au fiert legumele atât cât să-l acopere şi mai lasă-l  pe foc puţin,iar daca mai este nevoie completează cu apă. După ce a fiert pune legumele peste el. Condimentează cu sare şi piper după gust. Opţional,poţi înlocui,dacă îţi doreşti,amestecul mexican cu roşii şi castraveţi proaspeţi.