3 idei simple, ca să fii şic de Revelion!

1 50455 original jpg jpeg

Presiunea pe care noaptea de Reevelion o exercită asupra oricărei femei preocupată de felul în care arată creşte de la o zi la alta. Iată câteva idei care te pot ajuta să-ţi salvezi ţinuta în ultima clipă!

În noaptea de Revelion,ai vrea să fii o apariţie. Dar nici nu ai chef să cheltuieşti o avere pentru asta. De ce ai face-o,când poţi recurge la câteva trucuri la îndemână?

Părul înnodat

E simplu şi sofisticat,în acelaşi timp! Îţi faci o coadă de cal,prinsă cu un elastic la ceafă. Apoi,iei o şuviţă de dedesubt,cu care acoperi elasticul,înfăşurând-o şi prinzând-o discret cu un ac de păr.

Revelaţia sezonului:gulerul detaşabil

Nu ai chef să investeşti într-o ţinută completă? Atunci alege cel mai cuminte tricou negru pe care îl ai în şifonier şi adaugă-i un guler detaşabil,din dantelă sau dintr-un material strălucitor. Gulerul e revelaţia vestimentară a acestei ierni.

Imprimeuri cu stele

Stelele imprimate sunt şi ele un must haveal sezonului. Pentru noaptea dintre ani,un astfel de imprimeu te poate scoate din încurcătură. Dacă nu ţi se pare potrivit să le porţi pe haine,mizează pe o pereche de cercei în formă de stea.



Recente

Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg