30 cele mai frecvente simptome date de COVID-19 care persistă în timp. Trebuie să le recunoşti!

1 annie spratt vk84o5no2ho unsplash jpg jpeg

Tot mai mulţi supravieţuitori COVID-19 raportează simptome care se păstrează după trecerea perioadei de autoizolare recomandată. Boala provoacă atât de multe simptome diferite care variază în diferite grade de severitate şi combinaţii unice în fiecare caz în parte.

Chiar şi la peste 6 luni de la izbucnirea pandemiei de coronavirus, există încă multe lucruri pe care nu le ştim despre virus, inclusiv dacă suntem sau nu infectaţi. În continuare, este nevoie de teste pentru a-l identifica, pentru că simptomele se confundî cu cele date de gripă, alergii sau răceli. Recent, un grup de Facebook numit Survivor Corps, care leagă supravieţuitorii COVID-19 de comunităţile de cercetare medicală, ştiinţifică şi academică, a chestionat aproape 1 600 de persoane care au avut simptome pe termen lung cu privire la aceste semne de boală care persistă.

În aceste luni de pandemie, omenirea a învăţat să recunoască cele mai frecvente simptome ale COVID-19 şi să apeleze la medici şi a testare imediat ce le-au detectat. Totuşi, în afară de pierderea gustului şi a mirosului, există o serie de alte simptome pe care le poate da pe o perioadă lungă de timp o infecţie cu SARS-CoV-2.

1. Oboseală

Dacă te simţi epuizat tot timpul, chiar dacă te odihneşti suficient şi nu ai un motiv pentru care să fii aşa, ia în considerare un test de coronavirus. Este unul dintre semnele comune ale COVID-19 care apar încă de la debutul bolii. Oboseala cronică a fost identificată în 68,3% dintre cazuri. În plus, coronavirusul poate afecta şi sănătatea mintală. Supravieţuitorii COVID continuă să se lupte cu oboseala şi după negativarea testelor de coronavirus. 100% dintre cei interogaţi de grupul Survivor Corps au răspuns că au scăpat cu greu de acest simptom al COVID-19.

2. Dureri musculare

Durerile musculare reprezintă un simptom comun al multor boli, inclusiv COVID-19. În acest sondaj, 66,75% dintre participanţi au raportat că au simţit aceste dureri după ce au fost diagnosticaţi cu COVID-19 şi mult după aceea. Acest simptom apare şi în caz de gripă, deoarece sistemul imunitar luptă cu infecţia. Nu neapărat virusul provoacă durerile, ci reacţia propriului corp la invazia virusului.

3. Dificultăţi de respiraţie

Respiraţia îngreunată sau senzaţia că nu poţi obţine suficient aer este ceva ce majoritatea bolnavilor de COVID-19 au simţit. Este ceva ce apare de obicei după un efort susţinut, dar cei infectaţi cu SARS-CoV-2 au simţit dificultăţi de respiraţie fără să se mişte. În cadrul sondajului, 65,10% dintre foştii pacienţi cu COVID-19 au susţinut că dificultăţile de respiraţie reprezintă un simptom de lungă durată al acestei boli.

4. Dificultăţi de concetrare

Nu se cunosc încă efectele pe termen lung ale COVID-19, deoarece virusul este nou. Totuşi, cercetătorii au observat anumite efecte neurologice asupra bolnavilor care şi-au revenit. Studiile efectuate în Wuhan, China, unde a existat un prim focar, au analizat aceste probleme neurologice şi au constatat că 40% dintre pacienţii analizaţi s-au confruntat cu senzaţia de confuzie, numită şi „ceaţă cerebrală”. 58,96% dintre cei consideraţi vindecaţi se mai confruntă cu acest simptom în perioada de recuperare.

5. Incapacitatea de a face mişcare

În perioada de refacere după boala COVID-19, unora le este greu să facă mişcare sau să redevină activi, chiar dacă erau în formă înainte de a contracta coronavirusul. 58,56% dintre participanţii la sondaj au raportat că n-au putut face sport după vindecare. Cercetătorii recomandă ca pacienţii care au suferit de cazuri severe de COVID-19 să aştepte cel puţin 2 săptămâni înainte de a începe să facă exerciţii fizice uşoare. Această perioadă de timp permite şi medicilor să vadă dacă apar sau nu afecţiuni cardiace sau pulmonare care ar putea face periculoasă desfăşurarea de activităţi fizice.

Lista completă a celor mai frecvente 30 de simptome care se menţin după vindecare

6. Dureri de cap (57,56%)

7. Insomnie (49,90%)

8. Anxietate (47,61%)

9. Pierderi de memorie (45,56%)

10.  Ameţeală (41,86%)

11. Apăsare sau durere în piept (38,86%)

12. Tuse seacă (36,82%)

13. Dureri articulare (36,12%)

14. Palpitaţii (32,42%)

15. Diaree (32,30%)

16. Uscăciune a gâtului (31,65%)

17. Transpiraţii nocturne (30,31%)

18. Pierderea completă sau parţială a mirosului (29,56%)

19. Tahicardie (28,59%)

20. Febră fără frisoane (28,14%)

21. Pierderea părului (27%)

22. Vedere înceţoşată (26,68%)

23. Nas înfundat sau secreţii nazale (26,42%)

24. Tristeţe (26,36%)

25. Amorţeală şi furnicături la nivelul mâinilor şi picioarelor (25,59%)

26. Arsuri stomacale (24,57%)

27. Simptome schimbătoare (24,31%)

28. Pierderea completă sau parţială a gustului (23,93%)

29. Mucozităţi între căile nazale şi gât resimţite ca o flegmă în spatele gâtului (23,04%)

30. Dureri abdominale (21,95%)



Recente

Paste Fettucine Alfredo  Sursa foto shutterstock 2202348275 jpg
Sensibiltate dentara  Scapa de dureri  Sursa foto shutterstock 1051409183 jpg
silueta jpg
masina de spalat vase jpg
femeie care folose;te telefonul mobil  foto   Shutterstock jpg
Cheesecake cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2140680263 jpg
stres  foto   Shutterstock jpg
Floricelele de porumb, benefice pentru sanatate  Sursa foto Pixabay food 3060464 1280 jpg
Ciorba de urzici cu pui  Sursa foto shutterstock 388196338 jpg
De ce sa nu bei suc de portocale dimineata  Sursa foto Pixabay fresh orange juice 1614822 1280 jpg
Tort cu biscuiti si caramel, Sursa foto shutterstock 1889440468 jpg
Imunitate jpg
Tort cu frisca si capsuni  Sursa foto shutterstock 1132012664 jpg
clickpentrufemei ro (7) jpg
Paste din dovlecei cu chiftelute  Sursa foto shutterstock 1459898876 jpg
Atentie la capuse Cand sa apelezi la medic  Sursa foto Pixabay  ixodes ricinus 5260258 1280 jpg
Imagine clickpentrufemei jpg
Oatzempic jpg
Ți ai renovat bucătăria și ai nevoie de un frigider nou jpg
o femeie eleganta jpg