4 semne ascunse ale disfuncţiilor glandei tiroide

1 79330 original jpg jpeg

Milioane de femei suferă de disfuncţiuni ale glandei tiroide fără fie conştiente măcar de acest lucru. Poate fi destul de greu să recunoşti simptomele, crezând că acestea au o cu totul altă semnificaţie! Iată câteva dintre cele mai întâlnite!

Dereglări ale programului de somn

Dacă înainte adormeai cu uşurinţă şi aveai un somn odihnitor, dar acum adormi foarte greu, prinzând de multe ori zorii zilei, e cazul să te îngrijorezi. O glandă hiperactivă stimulează sistemul nervos central, fapt care duce la apariţia insomniei.

Schimbări ale scaunului

O schimbare bruscă a scaunului este un simptom adesea întâlnit la persoanele care au probleme cu glanda tiroidă. De obicei, acest lucru se întâmplă în cazul glandei tiroide hipoactive. Dacă nu ţi-ai schimbat obiceiurile alimentare, ar trebui să mergi la un consult de specialitate.

Subţierea firelor de păr

Acesta este unul dintre cele mai întâlnite, dar şi ignorate simptome în acelaşi timp. Poate afecta sprâncenele, dar şi podoaba capilară, afectând ciclul de creştere al părului. De asemenea, şi căderea masivă a părului poate fi un semn, din cauza lipsei hormonilor care fac părul să fie rezistent.

Dereglarea ciclului menstrual

Dacă sunt luni în care menstruaţia apare mai devreme sau mai târziu decât se întâmpla în mod normal, fiind însoţită şi de un flux abundent, acest lucru se poate întâmpla din cauza glandei tiroide care nu funcţionează corespunzător. De aceea, este recomandat să mergi cât mai curând la consultul unui medic ginecolog.