5 cauze comune ale durerilor vaginale

1 74610 original jpg jpeg

Durerile vaginale nu sunt doar simple simptome, ci semne ale unor afecţiuni genitale care se agravează odată cu trecerea timpului. În România, 2 din 5 femei experimentează astfel de simptome frecvent, iar aproximativ 80% dintre acestea au avut cel puţin o dată în viaţa lor astfel de dureri.

Vaginul este,de fapt,canalul dintre vulva şi colul uterin. Cele mai multe afecţiuni apar la acest nivel din cauza bacteriilor care pătrund şi formează în interior mediul propice pentru dezvoltarea lor. De asemenea,igiena necorespunzătoare favorizează apariţia şi răspândirea problemelor genitale,în special a celor vaginale.

Cele 5 cauze comune surprinzătoare ale durerilor vaginale experimentate de aproape toate femeile sunt:

1. Vaginită

Vaginită este o inflamaţie a vaginului,care este cauzată de bacterii. Cauza specifică a vaginitei include:Candidoza vaginală:75% dintre toate femeile au cel puţin o infecţie vaginală în timpul vieţii lor. De obicei,atunci când aveţi o infecţie,secreţiile vaginale îşi schimbă textura,devin alburii,consistente şi urât mirositoare. Cremele sau pastilele antifungice potameliora această problemă. În cazul în care sunteţi predispusă la o astfel de infecţie,ar trebui să luaţi măsuri pentru a preveni recidiva lor:evitaţi purtarea pantalonilor strâmţi,purtaţi lenjerie intimă din bumbac,limitaţi consumul de zahăr,adoptaţi o igienă adecvată.

Citeşte şi:5 dureri care trebuie să te trimită imediat la ginecolog

2. Uscăciunea vaginală

Uscăciune vaginală înseamnă reducerea secreţiei normale la nivelul vaginului. Acest lucru nu este prezent doar în cazul femeilor aflate la menopauza. Femeile tinere pot crea această problemă în cazul în care iau anticoncepţionale,alăptează,iau antidepresive,antihistaminice,medicamente pentru astm,anxietate sau sunt alergice la substanţele chimice din produsele de igienă feminină.

Puteţi avea,de asemenea,uscăciune vaginală,din cauza unei afecţiuni ale glandelor Bartholin. Aceste glande sunt situate în interiorul vaginului. Uneori,ele se pot înfunda ceea ce duce la un vagin uscat. Tratamentul depinde de cauză descoperită după controlul specialistului.

3. Atrofia vaginală postmenopauză

AVP este o inflamaţie a pereţilor vaginului din cauza lipsei de estrogen care apare la femeia aflată la menopauza. Vaginulîncepe să se subţieze şi,de asemenea,devine uscat şi dureros. Medicul va oferi acest diagnostic după examen pelvian. Tratamentul include,de obicei,estrogen vaginal,lubrifianţi vaginali,iar hidratarea corespunzătoare este foarte importantă.

4. Vaginism

Această problemă înseamnă spasme involuntare ale muşchilor vaginului la deschidere. Contactul sexual este,de obicei,dureros pentru femeile care suferă de această problemă. Medicul poate oferi acest diagnostic după examenul pelvian. Tratamentul include în special exerciţii pelvine muscularesi consiliere.

Citeşte şi:Uscăciunea vaginală şi tratarea ei,fără inhibiţii

5. Vulvodinia

Aceasta este durerea cronică a vulvei,care nu este cauzată de o infecţie,cancer sau boli de piele. Doamnele se plâng de obicei de o arsurala nivelul vulvei. Nu există un test special pentru diagnosticarea exactă a afecţiunii,se exclud alte cauze ale durerii vulvare înainte de a da acest diagnostic. Tratamentul iniţial include medicamente cu efect pe sistemul venos,anestezice topice şi antidepresive.



Recente

Paste Fettucine Alfredo  Sursa foto shutterstock 2202348275 jpg
Sensibiltate dentara  Scapa de dureri  Sursa foto shutterstock 1051409183 jpg
silueta jpg
masina de spalat vase jpg
femeie care folose;te telefonul mobil  foto   Shutterstock jpg
Cheesecake cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2140680263 jpg
stres  foto   Shutterstock jpg
Floricelele de porumb, benefice pentru sanatate  Sursa foto Pixabay food 3060464 1280 jpg
Ciorba de urzici cu pui  Sursa foto shutterstock 388196338 jpg
De ce sa nu bei suc de portocale dimineata  Sursa foto Pixabay fresh orange juice 1614822 1280 jpg
Tort cu biscuiti si caramel, Sursa foto shutterstock 1889440468 jpg
Imunitate jpg
Tort cu frisca si capsuni  Sursa foto shutterstock 1132012664 jpg
clickpentrufemei ro (7) jpg
Paste din dovlecei cu chiftelute  Sursa foto shutterstock 1459898876 jpg
Atentie la capuse Cand sa apelezi la medic  Sursa foto Pixabay  ixodes ricinus 5260258 1280 jpg
Imagine clickpentrufemei jpg
Oatzempic jpg
Ți ai renovat bucătăria și ai nevoie de un frigider nou jpg
o femeie eleganta jpg