Când ai crezut că l-ai găsit pe EL, dar EL a rupt-o cu tine

O despărţire te preface-n bucăţele în doi timpi şi trei mişcări. Te loveşte atât de tare, tu te îndoi, simţi că-ţi pierzi echilibrul, te clatini, te simţi sfâşiată şi nu găseşti puterea să te recompui. De fapt, ţi se pare că toată viaţa ta s-a terminat, că fără el sensul vieţii tale e pierdut. Dar, într-un fel sau altul, reuşeşti să treci peste zile şi peste săptămâni şi peste luni şi deodată te vezi pe tine. Stai la semafor, aşteptând să se schimbe culoarea. Treci liniştită către cealaltă parte a străzii şi-ţi dai seama că eşti senină şi mai echilibrată ca oricând. Ce-ai făcut între timp? Ai învăţat că nimic nu durează. Nici măcar durerea.

Ai fost concediată pentru prima dată

Nu e o experienţă foarte plăcută. Chiar dacă nu era jobul viselor tale şi nici răspunsul la chemarea ta. Pur şi simplu, o concediere nu are cum să fie un eveniment fericit. Acum e un moment hotărâtor pentru tine. Acum nu mai ai încredere în tine. Acum te întrebi dacă poţi să mergi mai departe, nu mai ai încredere în tine şi ţi se pare că te-ai dus mult în urmă. Cu toate astea, lucrurile nu stau aşa. Gândeşte-te că nimic nu ţi se întâmplă fără un motiv, că trebuie să mergi mai departe. Şi mai gândeşte-te că nu eşti singura căreia i s-a întâmplat asta. Şi fii sigură că n-o să fie nici ultima oară când o să mai fii concediată. Jobul tău trebuie să fie doar o chestiune utilitară, în niciun caz sensul vieţii tale.

Renunţi la un curs despre care credeai că e chemarea ta

Timp de luni de zile depui un efort considerabil într-un ceva despre care crezi că te împlineşte cu adevărat. Şi, deodată, nu te mai simţi într-atât de bucuroasă ca la început, ţi-ai pierdut entuziasmul sau pur şi simplu te vezi nevoită să abandonezi din cauza unor situaţii pe care nu le poţi controla. Adevărul este că unele lucruri pur şi simplu nu sunt menite să fie, iar lucrurile se întâmplă astfel pentru că ăsta e felul universului de a-ţi spune că lucrurile în care credeai atât de mult, de fapt, nu sunt pentru tine şi că trebuie să faci ceva cu totul diferit. Învaţă să accepţi schimbarea ca pe ceva benefic pentru tine.

Când ai dezamăgit pe cineva pe care-l iubeşti foarte mult

Toţi suntem răniţi şi, din când în când, rănim noi înşine. E în natura umană. Dezamăgim şi suntem dezamăgiţi. Dezamăgim fără intenţie. În orice caz, disconfortul acestei dezamăgiri e ceea ce te face să creşti. Regretul că ai dezamăgit pe cineva se va transforma într-o forţă mai puternică şi pozitivă, chiar dacă, pe moment, te simţi cel mai rău om de pe pământ. Suntem, de fapt, fiinţe cu subtilităţi şi adâncimi interioare, iar aceste sentimente, oricât de neplăcute, ne ajută să ne cunoaştem şi să-i cunoaştem şi pe pe ceilalţi mai bine.

Te-ai dezamăgit pe tine însăţi

Probabil că e cea mai importantă dintre toate cele pe care ţi le-am spus până acum. Dezamăgirea de sine e cel mai rău sentiment dintre toate. A-i dezamăgi pe ceilalţi presupune un sistem de protecţie care te ajută să mergi, cum-necum, mai departe. Dar a înceta să te mai iubeşti pe tine poate să însemne diferenţa dintre a fi şi a nu mai fi. E poarta sigură către depresie. Nu te lăsa absorbită de acest sentiment fals. Învaţă să te iubeşti şi să te ierţi. Învaţă să te preţuieşti şi să accepţi că nu eşti perfectă. Partea bună a dezamăgirii de sine este că te poate învăţa să te iubeşti, te poate ajuta să te descoperi.