5 greşeli de evitat în machiaj

1 69243 original jpg jpeg

Pentru a arăta cât mai bine, cu atât mai mult după ce ai folosit machiaj, următoarele sfaturi te vor ajuta cu siguranţă, mai ales dacă scopul tău este să-ţi pui în valoare chipul şi nu să-l încarci.

1. Alegerea unui fond de ten nepotrivit

Fondul de ten n-ar trebui să-ţi facă tenul să pară bronzat,dacă nu eşti bronzată. El chiar trebuie să fie în ton cu nuanţa pielii tale. Când vrei să cumperi un fond de ten,testează-l pe linia maxilarului,nu pe mână. Ideal ar fi să obţii o mostră înainte de a cumpăra produsul. În acest fel,îl vei putea încerca şi îi observa efectele la lumină artificială şi naturală.

2. Aplicarea machiajului direct pe pielea uscată

Cu cât tenul este mai bine curăţat şi hidratat,cu atât mai uşor se vor aplica fondul de ten şi celelalte produse de machiaj. De aceea este esenţială exfolierea regulată tenului,pentru a îndepărta celulele moarte,şi folosirea unei creme hidratante.

3. Încercarea de face buzele să pară mai mari

E drept că nu toate avem buze voluminoase,dar pentru a obţine efectul dorit,cea mai bună soluţie nu este să aplici creion de buze dincolo de linia naturală a buzelor tale. Încearcă altceva:foloseşte un creion cu o culoare asemănătoare cu aceea a rujului tău şi nu păstrează forma buzelor tale. Aplică rujul,apoi un strat de luciu de buze.

4. Pensarea exagerată sau ignorarea sprâncenelor

Sprâncenele bine îngrijite pun mai bine în valoare ochii şi chipul în general. De aceea,forma lor este importantă. Oricât de îngrijit sau de bine ales şi de bine aplicat ar fi un machiaj,nişte sprâncene sunt ignorate sau pensate într-un mod nepotrivit pot umbri toate eforturile tale de a arăta bine. Lasă-te pe mâna unui profesionist când vine vorba de pensat. Pe măsură ce anii trec,firele pensate vor creşte din ce în ce mai fine,iar forma dată la pensat se va păstra mai mult timp.

5. Folosirea unui creion pentru sprâncene

Tehnica de a „umple” sprâncenele cu ajutorul unui creion dermatograf încarcă prea mult şi te face să pierzi din naturaleţe. Ai putea aplica un strat fin de fard de ochi apropiat de culoarea părului sau... absolut nimic. Economiseşti timp!



Recente

Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg