Idei de activitaţi pe care le poţi face cu iubitul tău în timpul verii

1 76287 original jpg jpeg

Toată lumea încearcă să se adopostească într-un loc cu aer condiţionat în zilele toride de vară, însă seara, când e mai răcoare, poţi face multe activităţi. Iată cum să îţi petreci timpul liber alături de partener!

Cinema în aer liber

Dacă vreţi să vedeţi împreună un film, dar seara este prea plăcut afară ca să mergeţi într-un centru comercial, atunci puteţi să optaţi pentru un loc unde se difuzează filme în aer liber. Atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe se poiectează filme consacrate ale artei cinematografice la terase, în parcuri sau grădini.

Concerte

Vara este perioada în care au loc cele mai multe festivaluri de muzică şi concerte. Poţi să-i propui iubitului tău să mergeţi împreună la spectacolul trupei voastre preferate sau să căutaţi împreună terase unde există un band care întreţine atmosfera

O noapte în cort

În general, excursiile cu cortul necesită o pregătire temeinică dinainte, însă dacă mergi cu partenerul tău doar pentru o noapte nu trebuie să te complici. Tot ce ai nevoie este de un cort, haine călduroase, hrană şi băutură şi o brichetă pentru a aprinde focul.

Picnic la iarbă verde

Cina în aer liber nu presupune un mic efort, dar este foarte romantică. Ia o pătură, fructe şi un vin bun şi admiraţi apusul. Vă veţi destinde şi veţi petrece timp de calitate împreună.



Recente

sex la birou  foto   Shutterstock jpg
atractie cuplu jpg
5 indicii ca ai o relatie de cuplu perfecta chiar daca nu constientizezi  Sursa foto Pixabay jpg
7 motive pentru care nu ai relatia de cuplu visata  Sursa foto shutterstock 1053033374 jpg
Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg
libido pauza shutterstock 224931571 jpg
cuplu, casatorie  jpg
bărbat în boxeri  foto   Shutterstock jpg
Singur de Sarbatori  Aaa atragi dragostea  Sursa foto shutterstock 157161779 jpg