5 lucruri la care te ajută somnul

1 47207 original jpg jpeg

Un somn bun,pe timpul nopţii,îţi va creşte,cu siguranţă,sistemul imunitar. Mai mulţi specialişti au ajuns la concluzia că persoanele care dorm puţin au un sistem imunitar slăbit. De aceea,sunt mult mai vulnerabile la boală.

Cine doarme puţin,îmbătrâneşte mai repede. Cercetătorii au arătat că orele insuficiente de somn cresc nivelul hormonilor de stres din organism şi scad nivelul hormonilor de creştere,responsabili cu regenerarea celulelor. Mai multe studii la care au participat persoane tinere,care aveau un somn neregulat,au relevat faptul că profilul hormonal al acestora era cel al unor oameni mult mai în vârstă.

Orele suficiente de somn te ajută să-ţi menţii silueta. Oamenii de ştiinţă spun că atunci când eşti privat de o odihnă bună pe timpul nopţii,organismul produce mai multă grelină,hormon care creşte apetitul. În acelaşi timp,producţia de leptină,hormon care suprimă senzaţia de foame,scade.

Dacă nu pierzi nopţile şi ai un somn liniştit,cu siguranţă vei avea şi "o memorie de elefant". Cercetătorii au ajuns la concluzia că o noapte în care ai dormit foarte puţin îţi afectează puterea de concentrare şi memoria.

Persoanele care nu se odihnesc bine sunt mai stresate,spun cercetătorii. Totodată,cei care nu dorm îndeajuns au un risc de depresie mai ridicat decât persoanele care dorm cel puţin şapte ore pe noapte.



Recente

cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg
Bautura care alunga insomnia  Sursa foto shutterstock 544190740 jpg
trifoi  jpg
Muște jpg