Mitul 1:Radicalii liberi sunt „răi”

Înainte de orice,să amintim care este acţiunea de bază a antioxidanţilor în organism:aceştia sunt importanţi pentru că neutralizează radicalii liberi – molecule instabile care pot provoca mutaţii ale ADN-ului. Aici intervine însă o nuanţă:deşi prezenţa radicalilor liberi a fost legată de apariţia unor afecţiuni serioase,precum boli cardiovasculare şi cancer,nu înseamnă automat că toţi radicalii liberi sunt „răi”. Radicalii liberi sunt un produs secundar natural al proceselor de oxidare.

Negativă este cantitatea crescută de radicali liberi,acumulaţi ca urmare a poluării,din fumul de ţigare,supraexpunere la soare etc,pe care organismul nu o mai poate neutraliza în mod natural. Aici intervin antioxidanţii:ei reuşesc să combată excedentul de radicali liberi.

 

Mitul 2:Toţi antioxidanţii sunt la fel

Orice moleculă care te protejează împotriva proceselor de oxidare este,tehnic vorbind,un antioxidant. Asta include vitaminele,flavonoizii,polifenolii – în total,există 8.000 de tipuri de compuşi antioxidanţi.

Însă nu toţi acţionează în acelaşi mod,iar antoxidanţii de un anume tip nu pot suplini acţiunea specifică a unui oxidant de alt tip. Fiecare antioxidant are o anumită specializare,prin urmare e nevoie să-i furnizezi organismului o largă varietate din aceşti compuşi. Asta se obţine printr-o dietă variată.

 

Mitul 3:Antioxidanţii sunt furnizaţi doar de legume şi fructe

Fals:toate plantele comestibile sunt sursă de antioxidanţi – inclusiv fasolea,nucile,seminţele,cerealele integrale. De aceea nutriţioniştii insistă pe ideea unei diete variate şi echilibrate,din care să nu lipsească nicio „verigă” de bază.

 

Citeşte şi:

Rodia are mai mulţi antioxidanţi decât ceaiul verde!

Cura de afine te menţine în formă!

 

Mitul 4:Alimentele „fortifiate” cu antioxidanţi sunt mai sănătoase

Antioxidanţii au un renume atât de bun,încât o mulţime de producători îşi fortifică produsele cu suplimente din aceşti compuşi. Mulţi o fac doar din dorinţa de a avea denumirea magică pe etichetă.

Indiferent de intenţiile producătorilor,nu te baza numai pe suplimentele furnizate de alimentele fortifiate pentru a avea un organism sănătos. Cantităţile de antioxidanţi provenite din aceste surse sunt mici,şi nu sunt deloc variate.

 

Mitul 5:Dacă fac sport şi iau antioxidanţi,voi fi în super-formă

În fapt,lucrurile nu stau chiar aşa. Exerciţiile fizice duc la reacţii de oxidare sporite,ceea ce înseamnă eliberarea radicalilor liberi – ceea ce nu e,în sine,un lucru rău. Specialiştii susţin că a lua suplimente cu antixidanţi după ce ai făcut sport poate afecta răspunsul benefic al organismului la activităţile sportive.

Concluzia? Dacă ai viaţă sportivă,limitează-te la compuşii benefici furnizaţi de alimente.