5 motive pentru care bărbaţii spun „NU“ sexului

1 77506 original jpg jpeg

Îţi vine să crezi sau nu, dar şi bărbaţii au momente în care nu vor să facă sex. Oricât ar fi ei de pasionali, anumite probleme personale le pot afecta viaţa intimă. Află care sunt motivele şi cum ai putea să îl ajuţi să treacă peste neplăceri.

Depresia

Dacă partenerul tău e depresiv, nu te aştepta să sară pe tine şi să îşi dorească să petreceţi momente intime de neuitat. O persoană depresivă nu va face decât să se închidă în sine, să nu vorbească şi să se lase acaparată de tristeţe. Schimbările de comportament pot fi bruşte, aşa că e bine să te înarmezi cu răbdare şi să îi demonstrezi că eşti alături de el. Încearcă să îi arăţi partea plină a paharului şi să îi distragi atenţia de la lucrurile care îi provoacă suferinţă.

Stresul de la birou

Dacă munceşte mult, un bărbat va deveni din în ce mai stresat, pe măsură ce înaintează în vârstă. Problemele cotidiene îşi vor pune amprenta şi pe viaţa sexuală, motiv pentru care e bine să mai ia o pauză. Dacă simţi că lucrurile nu merg aşa cum trebuie între voi, fii tu cea care ia iniţiativa. Încearcă să îl faci să se relaxeze atunci când ajunge obosit de la serviciu. Poate un masaj, o baie odihnitoare, cu aromaterapie sau o simplă plimbare romantică în aer liber. Ai fi surprinsă să vezi cât de bine va acţiona.

Oboseala cronică

Nu numai depresia şi stresul pot fi cauzele lipsei de dorinţă sexuală, ci şi oboseala cronică. Aceasta se manifestă exact ca o boală, care afectează întreg organismul. Nu numai că nu va mai fi în stare să se aprindă, dar nu se va putea mişca în pat, în aşa fel încât să te facă să te simţi în al nouălea cer. Oferă-i răgaz şi lasă-l să îşi reîncarce bateriile. Sexul de dimineaţă poate fi de o mie de ori mai bun!

Are probleme cu erecţia

Problemele erectile se agravează o dată cu vârsta, motiv pentru care e necesar ca partenerul tău să îşi facă un control regulat şi să vadă dacă suferă sau nu de acest tip de afecţiune. Ejacularea precoce poate fi o cauză care îl determină să îşi rărească, ba chiar să îşi întrerupă viaţa sexuală.

Nivelul scăzut de testosteron

După 40 de ani, nivelul testosteronului este în continuă scădere, aşa că nu te aştepta ca partenerul tău să se mai comporte în pat ca la 20 de ani. E bine să consulte un medic şi să afle mai multe despre activitatea lui sexuală, după care ar putea să evite anumite alimente, care îi fac şi mai rău. Printre ele se numără soia, alcoolul, sarea, zahărul şi grăsimile.



Recente

sex la birou  foto   Shutterstock jpg
atractie cuplu jpg
5 indicii ca ai o relatie de cuplu perfecta chiar daca nu constientizezi  Sursa foto Pixabay jpg
7 motive pentru care nu ai relatia de cuplu visata  Sursa foto shutterstock 1053033374 jpg
Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg
libido pauza shutterstock 224931571 jpg
cuplu, casatorie  jpg
bărbat în boxeri  foto   Shutterstock jpg
Singur de Sarbatori  Aaa atragi dragostea  Sursa foto shutterstock 157161779 jpg