5 obiceiuri enervante la bărbaţi descifrate de femei

1 64788 original jpg jpeg

Sunt o mulţime de lucruri pe care femeile le găsesc enervante la bărbaţi. Am ales cinci dintre ele şi le-am găsit fiecăreia o explicaţie menită să le facă mai uşor de înţeles şi de acceptat.

1. Nu recunosc când greşescOricui se întâmplă să greşească,dar bărbaţii nu pot să recunoască asta. Indiferent de alegerile greşite pe care le fac,cu toate că partenerele poate aveau idei mai bune,suportă urmările cu stoicism,numai ca să nu le dea satisfacţie.

Să-şi recunoscă greşeala sau să-şi ceară iertare nu e ceva de luat în calcul pentru bărbaţi,pentru că ar înseamna să-şi calce pe orgoliu. De fapt,cu cât cred mai mult că au luat o hotărâre greşită,cu atât se vor ambiţiona mai mult să nu admită asta în faţa iubitelor sau a soţiilor.

Pentru cea mai mare parte dintre bărbaţi mama e sacră. Doar e prima femeie din viaţa lor,deci greu vor suporta să fie vorbită de rău de către partenere. Dacă vrei să-ţi descarci sufletul criticându-ţi soacra,mai bine i te destăinui unei prietene. În faţa lui n-ai câştig de cauză.

Sigur că dacă lucrurile degenerează şi implicarea exagerată a soacrei în relaţia voastră aduce neînţelegeri în cuplu,ar fi cazul să discutaţi,însă mare grijă la cuvintele pe care le alegi! Insultele mai mult pun paie pe foc.

Este posibil să n-aibă nimic contra lor,numai că nu sunt de acord să petrecem prea mult timp în compania lor şi mai ales să le dăm amănunte din viaţa de cuplu. Nimic mai greu de suportat pentru ei decât ideea că partenera lor urmează sfaturile prietenelor.

După cum spune şi psihoterapeutul Minola Iuliana Bratoveanu,„de obicei,bărbaţii leagă amiciţii cu alţi bărbaţi cu care simt diverse afinităţi (pescuit,informatică). Pe de altă parte,cultivă şi relaţii superficiale,legături care le suplinesc o parte dintre nevoile personale de moment.” Le e greu să accepte gradul mare de implicare şi investiţia pe care o fac femeile în relaţiile lor de prietenie,care le trezesc uneori chiar şi sentimente de gelozie.

Ce poate fi mai enervant pentru o femeie decât să se străduiască să se aranjeze,să aleagă cu grijă hainele pe care le va îmbrăca şi să petreacă ore în şir probând şi dichisindu-se,iar partenerul ei să se comporte de parcă ea ar arăta ca de obicei?

O posibilă explicaţie este aceea că o bună parte dintre bărbaţi nu interesează detaliile. Iată şi de ce atunci când o femeie are o zi proastă,partenerul ei sigur va observa că arată rău. Doar e ceva evident,nu?

Una dintre calităţile lor unice este abilitatea de a asculta numai o parte din ceea ce le spun partenerele lor,mai ales dacă sunt prea multe lucruri de reţinut. De fapt,ţin minte numai ceea ce cred că le-ar fi de folos.

Dacă stăm să ne gândim cât de multe detalii pot da femeile când povestesc ceva,este uşor de ghicit de ce nu rezistă să asculte. Simt că amănuntele îi distrag de la ceea ce este cu adevărat important de aflat.