Salvia

Salvia ascute mintea,fiind una dintre palntele medicinale care te ajută mai ales în perioadele foarte stresante,când rişti să îţi scadă puterea de concentrare. Este folosită drept leac de pe vremea Imperiului Roman,locuitorii acestuia considerând-o sacră. Te ajută să fii mai atentă,dar reduce şi stările de anxietate. Bei,timp de o lună,două căni cu infuzie de salvie. Torni 250 ml de apă fierbinte peste o lingură de plantă uscată,şi laşi să infuzeze,zece minute. Faci câte trei astfel de cure pe an.

Rozmarinul

Rozmarinul înviorează simţurile,această plantă medicinală ajutând la îmbunătăţirea memoriei şi la combaterea oboselii. Un studiu din 2013 al oamenilor de ştiinţă englezi de la Universitatea Northumbria a arătat că aroma rozmarinului trezeşte rapid simţurile.

Dacă ai uitat ceva şi te chinui să îţi reaminteşti,pune câteva picături de ulei esenţial de rozmarin într-un bol cu apă,căci stimulează funcţia cerebrală. Poţi apela,de asemenea,şi la tinctura de rozmarin,căci stimulează circulaţia sangvină la nivelul creierului. Pui 10-15 picături în jumătate de pahar cu apă şi bei de două ori pe zi,într-o cură de o lună de zile.

Ginkgo biloba

Originar din China,ginkgo biloba este un aliat de încredere al memoriei. Frunzele sunt cele care îmbunătăţesc microcirculaţia cerebrală. Poţi lua capsule cu pulbere de ginkgo biloba,pe care le cumperi din magazinele cu produse naturale. Se iau câte trei capsule pe zi,după mesele principale.

Spanacul

O sursă excelentă de fier şi de magneziu,minerale esenţiale pentru buna funcţionare a memoriei,este spanacul. În 100 de grame de spanac se găsesc 79 de mg de magneziu,adică mai bine de 20% din doza zilnică recomandată. Include-l în alimentaţia ta,de două-trei ori pe săptămână. Conţine şi antioxidanţi şi acid folic,care previn apariţia tulburărilor de memorie.

Ginsengul

Un alt ajutor din naturăc are îmbunătăţeşte capacitatea de concentrare şi care are efecte rapide este ginsengul. Ginsenosidele sunt considerate principalele ingrediente active ale ginsengului,care ajută în cazul problemelor de memorie. Poţi lua sub formă de tinctură,20 de picături dizolvate în puţină apă. De asemenea,poţi face o cură cu suplimente de ginseng. Iei câte o capsulă,de două ori pe zi. Masajul tâmplelor cu ulei esenţial de pin,de două-trei ori pe săptămână,creşte puterea de concentrare.