5 români mor în fiecare oră din cauza fumatului

1 67223 original jpg jpeg

Peste 42.000 de români mor în fiecare an din cauza bolilor provocate de fumat: cancer, boli cardiovasculare, boli pulmonare cronice, dar şi alte boli (diabet zaharat, boli endocrine, TBC), conform ultimelor date disponibile din cadrul unui studiu american.

Ca urmare,Fundaţia Medicală „Pneuma” lansează cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun o petiţie publică prin care îi invită pe toţi cei care îşi doresc o viaţă fără tutun,fumători sau nefumători,părinţi sau copii,oameni sănătoşi sau bolnavi,să solicite autorităţilor statului creşterea bugetului alocat activităţilor de prevenire şi tratament al fumatului. Petiţia este deschisă pentru semnare timp de o lună,între 31 mai şi 30 iunie 2014,pe www.petitieonline.com(http://www.petitieonline.com/vrem_s_ne_lsm_de_fumat_ajutai-ne) şi în curând pe site-ul Fundaţiei Medicale Pneuma:www.fundatiapneuma.eu

Cine sunt fumătorii români?

În România sunt aproape 5 milioane de fumători. Cei mai mulţi dintre fumători au între 25 şi 44 de ani,locuiesc la oraş şi sunt bărbaţi. Cel mai puţin fumează persoanele trecute de 65 de ani,cei care locuiesc în mediul rural,bărbaţii cu studii superioare şi femeile cu educaţie primară.

Cea mai alarmantă cifră se înregistrează în rândul  tinerilor sub 15 ani,unul din patru fumând zilnic.

Cei mai mulţi fumători (43,1%) au început să fumeze între 17 şi 19 ani,în timp ce un procent mai scăzut este înregistratde cei care au început să fumeze după vârsta de 20 de ani(18,1%). Majoritatea celor care au început să fumeze înainte de 15 ani sunt din mediul rural.

Tot mai mulţi români sunt interesaţi să se lase de fumat

În 2013 aproape 10.000 de români au sunat la numărul gratuit 0800.878.673 (STOPFUMAT),pus la dispoziţie în cadrul Programului Naţional Stop Fumat. Cifra reprezintă o dublare a numărului românilor interesaţi să se lase de fumat,faţă de anul 2012.