5 semne că relaţia ta este pe ducă

1 70546 original jpg jpeg

Nimănui nu îi place să admită că relaţia în care se află este pe ducă. Totuşi, sunt o serie de semne care îţi arată clar când este momentul să pui capăt poveştii de iubire şi să îţi vezi de drum.

Uneori se întâmplă să te desparţi de el după o ceartă urâtă,alteori pur şi simplu te trezeşti în faţa faptului împlinit:şi-a găsit pe alta. Totuşi,nu tot timpul finalul unei relaţii este unul dramatic. De multe ori,relaţia este pe ducă,fără ca vreo unul dintre voi să vadă asta sau să recunoaşteţi că scânteia şi fluturii din stomac au dispărut de ceva timp.

Iată cum să recunoşti când o relaţie este ca şi încheiată.

1. Nu mai comunicaţi

Comunicarea este vitală pentru succesul unei poveşti de dragoste. La urma urmei,nimeni nu ştie să citească gândurile,aşa că nu poţi aştepta ca partenerul să intuiască ce este în mintea ta. Totuşi,ştii deja că este o diferenţă între comunicare şi a umple timpul cu discuţii inutile. Atunci când deşi vorbiţi unul cu celălalt,nu sunteţi conectaţi,înseamnă că aveţi o problemă. Oricât de mult ai crede că ştii ce gândeşte el,tot este indicat să spui cu voce tare ceea ce te frământă. Dacă simţi că nu te mai interesează ce are de spus,este momentul să admiţi că relaţia voastră merge în virtutea inerţiei.

2. Nu vorbiţi,vă certaţi

De câte ori aveţi ceva de spus folosiţi tonul de scandal,şi tu şi el. E drept că discuţii apar în toate cuplurile,oricât de sudate ar fi ele. În cazul în care momentele de linişte la voi nu mai sunt de mult liniştite,este un semn că trebuie să mergi mai departe. De punctat faptul că o ceartă nu presupune neapărat ţipete şi vorbe grele. Dacă te abţii să spui tot ce îţi trece prin cap,nu înseamnă că vă înţelegeţi mai bine.

3. Nu există încredere (şi nu ierţi nimic)

Nu mai aveţi de mult încredere unul în altul şi,oricât de mult ţi-ai dori să îi ierţi greşelile,de câte ori face ceva rău îţi aminteşti de toate momentele când te-a dezamăgit. De multe ori,partenerii toxici vor folosi greşelile celuilalt ca un mijloc de răzbunare sau de control. Dacă sunteţi în punctul acesta,cu siguranţă povestea voastră de iubire a ajuns la final.

4. Oricât aţi vorbi,problemele nu îşi găsesc rezolvare

Desigur,nu toate conflictele din relaţii se transformă în ceartă. Uneori aceste conflicte sunt lipsa progresului,în cazul în care indiferent de ceea ce faci,nu se schimbă nimic niciodată. Cel mai greu e când partenerul este de acord cu tine că lucrurile trebuie să se schimbe,dar nu face nimic.

5. Vrei să se termine

De multe ori oamenii stau într-o relaţie în care nu se mai simt bine,căutând motivul cel mai bun ca să îi pună capăt. Acesta este cel mai bun motiv. Povestea s-a terminat pentru că tu simţi că s-a terminat.



Recente

sex la birou  foto   Shutterstock jpg
atractie cuplu jpg
5 indicii ca ai o relatie de cuplu perfecta chiar daca nu constientizezi  Sursa foto Pixabay jpg
7 motive pentru care nu ai relatia de cuplu visata  Sursa foto shutterstock 1053033374 jpg
Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg
libido pauza shutterstock 224931571 jpg
cuplu, casatorie  jpg
bărbat în boxeri  foto   Shutterstock jpg
Singur de Sarbatori  Aaa atragi dragostea  Sursa foto shutterstock 157161779 jpg