60 de melodii româneşti lansate în ultimii 100 de ani vor fi intrepretate de o orchestră pe faleza Cazinoului din Constanţa

1 82732 original jpg jpeg

Şaizeci de melodii româneşti lansate în ultimii o sută de ani vor fi interpretate timp de trei săptămâni de o orchestră simfonică din Cluj-Napoca pe faleza Cazinoului din Constanţa, intrarea fiind liberă. Valoarea proiectului depăşeşte o jumătate de milion de lei, fiind finanţat de Primăria municipiului Constanţa.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, orchestra simfonică Bigg Dimm a’Band a Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, formată din 25 de instrumentişti şi condusă de dirijorul Răzvan Metea, a pregătit 60 de melodii care vor fi interpretate live. Alături de aceştia se vor afla şase balerini profesionişti, care vor dansa în ritmurile melodiilor.Spectacolele au loc zilnic, în perioada 27 iulie – 19 august inclusiv, între orele 19.30 şi 21.00, în zona grupului statuar „Pescarii”.“Am ales numai muzică românească întrucât dorim să ne aducem şi noi contribuţia la sărbătorirea Centenarului României Moderne. Am ales să prezentăm în repertoriul concertelor unele dintre cele mai reprezentative 60 de melodii lansate pe piaţa muzicală din România în ultima sută de ani, adevărate borne valorice ale muzicii româneşti, repere incontestabile ale patrimoniului cultural imaterial”, a declarat dirijorul Răzvan Metea.Constănţenii şi turişti pot asculta melodii care au fost cântate de Maria Tănase, Dan Spătaru, Luigi Ionescu, Aurelian Andreescu, dar şi piese contemporane interpretate de Holograf, Voltaj, Vama, Phoenix, Viţa de Vie sau Proconsul.Publicul poate asista gratuit la toate spectacolele. Evenimentul intitulat „Sunset Sea-mphony - Simfonia Centenarului” este finanţat de Primăria Constanţa şi organizat de Asociaţia Culturală Georgiana Rusu.Un proiect similar a avut loc şi vara trecută tot pe faleza Cazinoului Constanţa, aceeaşi orchestră interpretând atunci melodii celebre din filme şi seriale.



Recente

Robin Williams  foto   Shutterstock jpg
caravana2023 2 JPG
Kristen Stewart  foto   Instagram jpg
Rihanna jpg
marilyn monroe
Halle Berry  jpg
Shania Twain  jpg
Cele mai distrase semne zodiacale  Sursa foto shutterstock 2002731482 jpg
Christina Ricci  foto   Shutterstock(1) jpg
Lily Allen, Ashton Kutcher, Mila Kunis jpg
Anne Hathaway  jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
David Beckham jpg
Care este semnatura ta astrala  Sursa foto shutterstock 9917164 jpg
Tom Hardy  foto   Shutterstock jpg
Sharon Osbourne  jpg
Olivia Munn și copilul ei  foto   Shutterstock, Instagram jpg
Vrăjitorul din Oz jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
Gisele Bundchen  foto   Shutterstock jpg