O fostă iubită a preşedintelui a fost recrutată la un moment dat pentru a-l ucide, potrivit lui Peter Moore, producătorul filmui. Femeii i s-au dat pastile cu oravă, pe care urma să i le administreze lui Castro. Femeia a ascuns pastilele în cutia cu cremă de faţă. Dar pastilele s-au topit şi ea a decis că nu era deloc o idee bună să-i pună lui Vastro cremă în gură, în timp ce acesta dormea. Castro însă aflase deja de intenţiile ei şi i-a oferit propriul său pistol. „Nu o pot face, Fidel“, a spus femeia.

Se pare că nimeni nu a putut. Dacă unele metode au fost puse în practică, altele au fost de-a dreptul fanteziste şi au rămas doar pe hârtie, însă arată disperarea autoţilor americane de a-l elimina pe liderul cubanez. Cunoscându-i fascinaţia pentru scufundări în largul coastei Cubei, CIA a investit la un moment dat într-un volum mare de moluşte din Caraibe. Ideea a fost să găsească o cochilie suficient de mare pentru a conţine o cantitate letală de explozivi, care să fie apoi vopsită în culori strălucitoare pentru a-i atrage atenţia lui Castro, când era sub apă. Documentele publicate sub administraţia Clinton confirmă faptul că acest plan a fost luat în considerare, dar, că a rămas doar pe hârtie.

Un alt complot legat de pasiunea pentru scufundări a lui Castro a fost acela de a-i pregăti un costum scafandru fi infectat cu o ciupercă care i-ar provocat o boală mortală.

Pe 19 februarie 2008, Fidel Castro a declarat oficial că renunţă la putere. În august 2006, în urma unei intervenţii chirurgicale, cedase deja, cu titlu interimar, atribuţiile sale fratelui său, Raul. A murit la 25 noiembrie 2016, la vârsta de 90 de ani.

FOTO Profimedia