Curiozităţi despre pinguini - trăiesc doar în sud

-Toţi pinguinii trăiesc în colonii, în emisfera sudică, mai exact în Antarctica, sudul Americii de Sud şi sudul Africii. Le place să-şi ducă viaţa pe bucăţi mari de gheaţă şi să înoate într-un ocean cu apă foarte rece, fiind adaptaţi pentru un astfel de trai. Singura specie de pinguin din lume care trăieşte în emisfera nordică (la Ecuator) este pinguinul Galapagos, de talie mică.

-Cel mai mare pinguin este cel Imperial, care poate ajunge la o greutate de 30 kg şi la o înălţime de 1,20 m. Cam cât un liliputan... Poate fi recunoscut după petele galbene de pe o parte şi alta a capului. Şi cel Regal este aproape la fel de mare, dar se remarcă în special prin coloritul lui: are gulerul portocaliu şi pete galbene de jur împrejur.

Curiozităţi despre pinguini - masculii protejează ouăle de frig

-Femelele din ambele rase (Imperial şi Regal), după ce depun ouă, se duc la ocean să se hrănească, iar masculii rămân să protejeze ouăle de frig. Lor le vine rândul să intre în ocean după ce se întorc femelele.

-Cel mai mic pinguin din lume este Micul Pinguin Albastru (Eudyptula minor), de mărimea unei raţe mici: 1,2 kg şi doar 38 de cm. E ca o jucărie... vie. Are pe spate o dungă gri-albastră, iar picioarele sunt rozalii.

Curiozităţi despre pinguini - înceţi pe uscat, rapizi în apă

-Pinguinii înoată cu ajutorul aripilor rigide care sunt pe post de înotătoare şi al labelor lungi şi plate. În apă îşi dovedesc măiestria: când înoată, pot atinge viteze destul de mari-chiar şi 35 km la oră,fac sărituri spectaculoase în aer, de până la 2 m înălţime şi 3 m în lungime. Pe uscat în schimb sunt foarte înceţi, mergând cu o viteză de 1-2 km pe oră.

-Ei nu au oase pneumatice, ca alte păsări. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care nu pot să zboare. Înainte să se scufunde, pinguinii înghit pietre, ca să poată sta sub apă, dar şi pentru digestie.

Pinguinul rezistă şi la vânt de 300 de km/h

Curiozităţi despre pinguini - rezistă şi la -40 de grade Celsiuns

-Pinguinul Imperial rezistă şi la temperaturi de -40 grade Celsius, dar şi la vânturi care bat cu 300 km la oră.

Citiţi şi:

Lucruri mai puţin ştiute despre pisici