Ce să faci dacă ai un metabolism lent

1 75347 original jpg jpeg

Pe lângă factorul genetic, metabolismul tău este influenţat de o mulţime de factori externi, care fie îţi accelerează arderile, fie le încetinesc.

În cazul în care nu ai fost înzestrată cu un metabolism minune, care să-ţi permită să mânânci orice fără să te îngraşi, iată ce trebuie să faci pentru a nu lua kilograme în plus:

Mişcare

Orice formă de mişcare te ajută să îţi accelerezi metabolismul şi, prin urmare, să nu te îngraşi.

Elimină stresul

Ştim că acest lucru este practic imposibil, însă încearcă să te relaxezi pe cât posibil. Specialiştii spun că stresul joacă un rol foarte mare în încetinirea metabolismului.

Stai în picioare

Foarte multe persoane au un job care presupune statul pe scaun. Dacă eşti una dintre ele, încearcă să faci câteva minute de mişcare, doar câţiva paşi sunt necesari.

Consumă proteine

Proteinele au rolul de a ne menţine masa musculară, aşa că lipsa lor duce la încetinirea metabolismului. Consumă carne de pui, vită, peşte, nuci, ouă şi produse lactate cu puţine calorii.

Evită alcoolul

S-a dovedit că alcoolul încetineşte metabolismul, de aceea consumul cât mai moderat este recomandat pentru o siluetă ideală.

Nu te mai înfometa

Săritul peste masa de prânz sau cină nu te ajută cu nimic, dimpotrivă. Pentru ca metabolismul tău să funcţioneze cum trebuie e de preferat să mănânci porţii mici şi dese.

Înlocuieşte cafeaua cu ceaiul verde

Studiile au demonstrat că ceaiul verde are un rol esenţial în accelerarea metabolismului. Nu trebuie să renunţi definitiv la cafea, însă o cană de ceai verde dimineaţa poate fi mai benefică dacă vrei să scapi de kilogramele în plus.

Credit foto: Streamlinedhealth.com



Recente

pastrarea unui secret este nociva pentru sanatate jpg
interviu pentru un job  foto   Shutterstock jpg
5 obiceiuri care iti dezvaluie personalitatea  Sursa foto shutterstock 1746342872 jpg
intalnire anulata jpg
Ce vezi prima data iti arata cum reactionezi in fata provocarilor  Sursa foto Jagranjosh jpg
Test jpg
Test  Care este prima impresie pe care o faci  Sursa foto shutterstock 1354368305 jpg
Loc de munca toxic  jpg
Metoda kaizen de evitare a burnoutului  Sursa foto shutterstock 702522496 jpg
o persoana care minte jpg
Ce spune despre tine modul in care folosesti tubul de pasta de dinti  Sursa foto shutterstock 651225181 jpg
intuitie jpg
Desenele pe care le faci in graba arată ce te motiveaza in viata  Sursa foto shutterstock 2291956477 jpg
Sfintii 40 de Mucenici  Sursa foto Wikimedia jpg
Ce este ableismul  Sursa foto shutterstock 2292625553 jpg
copil deprimat  foto   Shutterstock jpg
Ce vezi prima data in aceasta imagine iti dezvaluie cele mai mari frici jpg
cadou jpg
femeie puternica jpg
personalitate jpg