8 beneficii ale vinului roşu

1 70723 original jpg jpeg

E uimitor câte beneficii poate să-ţi aducă un singur pahar de vin roşu: îţi protejează inima, îţi scade colesterolul, îţi echilibrează glicemia, are efect antioxidant... nemaivorbind de faptul că îţi aduce bujori de bună-dispoziţie în obraji.

Scade colesterolul

Vinurile roşii seci,generoase,dense  – de genul Fetească Neagră,spre  exemplu – pot avea o influenţă semnificativă asupra nivelului de colesterol din organism. Un pahar de vin pe săptămână poate să scadă nivelul de colesterol cu până la 9 procente,la pacienţii sănătoşi,şi cu până la 12 procente pentru pacienţii care au deja nivelul crescut. Ceea ce este benefic,pentru că prea multul colesterol sfârşeşte prin a se depune pe pereţii arteriali,rigidizându-i.

Îţi protejează inima

Polifenolii din vinul roşu,cu rol puternic antioxidant,contribuie la păstrarea unei bune elasticităţi a vaselor sanguine,acţionând ca un factor anticoagulant. Specialiştii susţin că aceşti compuşi sunt aproape la fel de eificienţi ca aspirina.

Scade glicemia

Pieliţa strugurilor roşii,bogată în compusul natural numit resveratrol,scade glicemia. Diabeticilor,cărora li s-a administrat un supliment de resveratrol,au înregistrat niveluri mai mici ale glicemiei.

Stimulează creierul

Cercetările asupra bolii Alzheimer au arătat că resveratrolul din vin ar putea avea efecte pozitive şi asupra memoriei. Compusul are capacitatea de încetini formarea unei proteine care afectează creierul suferinzilor de Alzheimer.

Combate răceala

Antioxidanţii prezenţi în vin îţi întăresc organismul împotriva îmbolnăvirilor de sezon. Un studiu realizat cu ajutorul a 4.000 de studenţi spanioli,care au consumat săptămânal 14 pahare de vin,timp de un an,a arătat că numărul îmbolnăvirilor cu răceală în rândul celor studiaţi a scăzut cu 40 de procente. Antioxidanţii din vin au capacitatea de a combate infecţiile şi protejează celulele împotriva efectelor negative ale radicalilor liberi.

Frânează cancerul

Un studiu american arată că acelaşi minunat resveratrol,pe care-l introduci în organism odată cu 3 păhărele de vin băute pe săptămână,are o concentraţie suficientă pentru a împiedica apariţia şi dezvoltarea oricăror celule canceroase. Compusul în cauză are proprietatea rară de de a inhiba o proteină,care stimulează formarea temutelor celule.

Te ajută să slăbeşti

Tot resveratrolul e de vină... pentru că,odată ajuns în organismul tău,dă naştere unui compus fenolic,aşa numitul piceatanol,care-arată testele clinice-împiedică dezvoltarea celulelor adipoase.

În ce fel? Compusul cu pricina se leagă de receptorii de insulină ale celulelor adipoase,blocând astfel procesul lor de maturizare şi de creştere.

Îţi rafinează mesele

Marii bucătari folosesc vin pentru a adăuga fineţe şi complexitate preparatelor lor. Prin urmare,de ce nu ai face-o şi tu?

Îl poţi adăuga în sosuri,îl poţi folosi pentru a marina carnea,şi mai ales poţi ”asorta” un preparat anume cu un vin anume – pentru că,se ştie,vinul şi mâncarea se completează reciproc.

Fără excese!

Să nu crezi că,cu cât dai pe gât mai multe pahare,cu atât eşti mai protejată. Există o limită în tot:vinul în exces are efect contrar,adică face inimii mai mult rău decât bine.