A avut grijă de toaleta regelui şi-a ajuns prim-ministru! Avantajele nebănuite ale celei mai neplăcute funcţii regale

1 king jpg jpeg

Îngrijitorul Toaletei Regelui, o funcţie regală britanică ce a fost creată în timpul dinastiei Tudorilor, era o poziţie pe cât de neplăcută, pe atât de influentă. Cel care avea responsabilitatea de-a îngriji toaleta Majestăţii Sale avea acces direct la Rege, lucru extrem de invidiat şi de râvnit de mulţi nobili de la Curtea Regală.

Această funcţie a fost creată în timpul domniei lui Henry al VII-lea, cu toate că o poziţie similară ar fi existat cu 40 de ani înainte de acel moment. În cartea Book of Nurture, datată încă din 1452 AD, sunt trecute câteva instrucţiuni clare pentru orice Îngrijitor începător, însă care au ajuns să fie avanatajele deţinerii unei astfel de funcţii?

În Camera Privată a Regelui

Pe la 1495, Henry al VII-lea, primul Rege al Angliei provenit din Casa Tudorilor, a creat Camera Privată, o încăpere ce făcea parte din apartamentele private ale Regelui şi ce putea fi folosită doar de familia acestuia. Odată cu apariţia Camerei Private, a fost creată şi funcţia de Îngrijitorul Toaletei Regelui. La acea vreme, Îngrijitorul avea, în mare, o singură responsabilitate – de-a avea grijă de nevoile fiziologice ale Regelui – şi nu era deloc o poziţie prestigioasă. Dar, pe lângă această îndatorire principală, Îngrijitorul Toaletei se mai ocupa şi de finanţele regatului.

Într-un ordin direct, provenit din 1497 AD, pentru Hugh Deny, Îngrijitorul secund al Toaletei Regale, acesta trebuia să asigure materialele prime pentru construcţia toaletei – catifea neagră şi mătase. Dar cum arăta toaleta regală la acel moment? Nu era nimic mai mult decât o cutie mărişoară, îmbrăcată în ţesături plăcute la atingere, în care se afla o gaură mare, pe mijloc. În acea gaură se afla un bol mare, făcut din lut, care capta urina şi fecalele celui care folosea toaleta. Întregul sistem era portabil şi apoperit cu un capac atunci când nu era folosit.

Rolul extins al Îngrijitorului

Rolul Îngrijitorului Toaletei Regale s-a extins simţitor în timpul domniei lui Henry al VIII-lea, fiul lui Henry al VII-lea. Pe lângă faptul că trebuia să aibă grijă de toaleta suveranului, acesta avea şi responsabilitatea de-a monitoriza întreaga activitate a intestinelor... regale. Aceste informaţii de preţ, privind sănătatea Regelui, erau apoi relatate doctorului regal. Îngrijitorul avea menirea de-a organiza ziua Regelui în funcţie de nevoile sale fiziologice, previzibile în funcţie de dieta acestuia şi de programul meselor sale.

Treptat, Îngrijitorul a devenit tot mai influent, decizând cine se putea afla în preajma Regelui în Camera sa Privată, adică cine avea acces direct la suveran. Un lucru care rămâne încă necunoscut este dacă Îngrijitorul trebuia să se asigure că Regele era bine curăţat după ce-şi făcea nevoile.

Funcţia, atribuită nobililor

Această poziţie privilegiată era, adesea, atribuită fiilor nobililor. Henry al VIII-lea, de pildă, avea nu mai puţin de patru astfel de îngrijitori, printre care şi Sir Henry Norris, care devenise unul dintre cei mai apropiaţi prieteni de-ai suveranului britanic. Acesta a preluat funcţia în 1526 AD şi era nu numai confidentul regelui, cât şi aliatul lui Anne Boleyn, ceea ce, din păcate, i-a adus şi sfârşitul.

În aprilie 1536, Regina a fost informată că Norris avea sentimente pentru ea. Mai mult, zvonurile cu privire la relaţia amoroasă dintre Îngrijitor şi Regină ajunseseră la urechile Regelui. Acuzat că ar fi complotat cu Regina, Norris a fost arestat, judecat, găsit vinovat şi executat. După Norris, Regele a mai avut alţi doi Îngrijitori, printre care Sir Anthony Denny. Acesta a avut responsabilitatea crucială de a-l informa pe Rege, pe 27 ianuarie 1547, că era pe moarte. Regele a murit a doua zi.

Henry al VIII-lea a fost urmat pe tron de Edward al VI-lea, după care următorii doi monarhi din dinastia Tudorilor au fost Regian Mary I şi Elizabeth I, care au decis să nu aibă Îngrijitor de Toaletă pentru simplul motiv că nu se cădea ca un bărbat să aibă grijă de Regină în Camera Privată. În timpul domniei lui James I, Îngrijitorul îl ajuta pe Rege şi la îmbrăcat.

Abolirea funcţiei regale

Regina Anne, spre deosebire le predecesoarele ei, Regina Mary şi Elizabeth, a păstrat funcţia de Îngrijitor, dar a atribuit-o unor femei. Ca dovadă că această funcţie era una cheie la curte, John Stuart, de pildă, care fusese Îngrijitorul Toaletei Regelui George al III-lea, a devenit prim-ministrul Marii Britanii ulterior.

Regina Victoria n-a avut un astfel de supus, însă a desemnat câte unul pentru soţul ei, Prinţul Albert, şi pentru fiul ei, moştenitorul Coroanei, Edward al VII-lea. După ce a urcat pe tron, Edward a abolit funcţia în 1901 AD.



Recente

Rebel Wilson jpg
JLo, inselata de Diddy  jpg
Robin Williams  foto   Shutterstock jpg
caravana2023 2 JPG
Kristen Stewart  foto   Instagram jpg
Rihanna jpg
marilyn monroe
Halle Berry  jpg
Shania Twain  jpg
Cele mai distrase semne zodiacale  Sursa foto shutterstock 2002731482 jpg
Christina Ricci  foto   Shutterstock(1) jpg
Lily Allen, Ashton Kutcher, Mila Kunis jpg
Anne Hathaway  jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
David Beckham jpg
Care este semnatura ta astrala  Sursa foto shutterstock 9917164 jpg
Tom Hardy  foto   Shutterstock jpg
Sharon Osbourne  jpg
Olivia Munn și copilul ei  foto   Shutterstock, Instagram jpg
Vrăjitorul din Oz jpg