Sinead O’Connor a înregistrat un succes imens odată cu lansarea hitului “Nothing Compares to You”, pe 8 ianuarie 1990. Însă nu a reuşit să se bucure de el în anii care au urmat, din cauza celor trei tulburări mentale de care suferă şi pe care cu greu le ţine în frâu.

De fapt, vedeta a dat asesea dovadă de un comportament autodistructiv şi nu s-a ferit niciodată să se arate publicului ei în starea proastă în care se afla de multe ori. Iar acum faimoasa cântăreaţă a primit lovitura de graţie – fiul ei de numai 17 ani şi-a luat singur viaţa. Cum va reuşi vedeta să treacă peste această tragedie?

“Este înconjurată de iubire şi primeşte cel mai bun tratament posibil. A cerut să scriem acest mesaj ştiind că vă făceaţi griji pentru ea”, a fost scris de unul dintre apropiaţii lui Sinead pe pagina ei de Facebook în 2017. În 2020, situaţia îngrijorătoare s-a repetat. “Am luat o supradoză”, ne-a înformat chiar ea.

“Altfel nu primesc respectul cuvenit. Nu sunt acasă, sunt la un hotel, undeva în Irlanda, sub un alt nume. Dacă n-aş scrie mesajul acesta, copiii mei şi familia nici măcar n-ar şti ce se întâmplă cu mine. Aş fi moartă de două săptămâni până se încumetă cineva din familia mea să mă caute, să vadă ce se întâmplă cu mine”, a continuat vedeta pe acelaşi ton îngrijorător.