A murit Regele Mihai

1 78574 original jpg jpeg

Regele Mihai a încetat astăzi din viaţă,  la ora 13:00, la reşedinţa sa din Elveţia, după cum a anunţat Casa Regală. 

"La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Alteţa Sa Regală Principesa Maria. În această seară, la ora 19, Custodele Coroanei va face o declaraţie de presă. Trupul Regelui va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş iar slujba de înmormântare va avea loc la Curtea de Argeş, în noua Catedrală", se spune într-un comunicat al Casei Regale.

Regele Mihai a decis să se retragă din viaţa publică pe 2 martie 2016, fiind supus unei intervenţii chirurgicale şi unui proces de recuperare complex şi solicitant. Tot în 2016, mai exact pe 1 august 2016, s-a stins din viaţă Regina Ana.

Mihai I al României a devenit pentru prima dată rege în 1927 după moartea bunicului său Ferdinand. A domnit pentru o perioadă de trei ani prin intermediul unei Regenţe, dar şi între 1940-1947. În ianuarie 1948 a plecat în exil.

Un moment impresionant, prin care s-a putut vedea cât de iubit era de popor, a fost sosirea în ţară, în 1992, când Guvernul i-a permis în sfârşit Majestăţii Sale să revină în România. Peste un milion de oameni au ieşit în stradă în Bucureşti pentru a-l întâmpina.



Recente

pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg