A murit scriitorul Fănuş Neagu

1 48515 original jpg jpeg

În noaptea de luni, 23 mai, spre marţi, scriitorul Fănuş Neagu a încetat din viaţă la Spitalul Elias din Bucureşti, după o lungă suferinţă.

Cunoscutul scriitor Fănuş Neagu avea 79 de ani şi era internat de mult timp la Spitalul Elias din cauza unui cancer la prostată,după cum informează agenţia Mediafax. Această afecţiune a fost şi motivul pentru care în noaptea de 23 spre 24 mai,la ora 3.30,inima maestrului Fănuş Neagu a încetat să mai bată.

Trupul neînsufleţit al scriitorului va fi depus la sediul Uniunii Scriitorilor din Bucureşti,miercuri,25 mai,când toţi cei care l-au cunoscut sau admirat vor putea să-şi ia rămas bun de la maestru. Înmormântarea urmează să aibă loc joi,26 mai,la Cimitirul Bellu.

Povestitor,moralist,nuvelist,romancier şi dramaturg,Fănuş Neagu s-a născut la 5 aprilie 1932 într-o familie de oameni simpli de la ţară. În 1952 a fost cursant al Şcolii de Literatură „Mihai Eminescu” şi coleg de generaţie cu poetul Nicolae Labiş. De-a lungul timpului a fost şi redactor la revistele „Luceafărul” şi „Amfiteatru”. A scris şi cronici sportive la publicaţia „România Liberă”. Mai mult,timp de trei ani,între 1993 şi 1996,a fost şi director al Teatrului Naţional Bucureşti.

Printre volumele care l-au făcut făcut cunoscut se numără „Întâmplări aiurea şi călătorii oranj”,romanul „Scaunul singurătăţii”,nuvelele „Dincolo de nisipuri”,piesele „Echipa de zgomote”,„Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp”.

Sursa foto:Mediafax



Recente

pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg