Numeroasele sondaje efectuate printre adolescenţi au arătat că aceştia evită să discute cu părinţii lor despre debutul vieţii sexuale sau despre contracepţie. De multe ori, primul contact sexual îi prinde pe tineri nepregătiţi. De altfel, adolescenţii de astăzi încep viaţa sexuală mult mai devreme, la o vârstă pe care mulţi părinţi o consideră prematură. De aceea, majoritatea lor cred că este suficient să aibă grijă să evite o sarcină nedorită, însă nu ştiu că o asemenea experienţă poate duce la boli cu efecte grave.

Nu adopta postura de moralist

O discuţie despre sex cu fiul sau cu fiica ta, abia trecută de 14 ani, este o adevărată provocare pentru ambele părţi. Specialiştii atrag atenţia că majoritatea părinţilor nu vorbesc cu copiii lor despre acest subiect, iar atunci când o fac nu reuşesc să transmită un mesaj util, deoarece preferă să adopte postura de moralişti pricepuţi.

De fapt, o asemenea discuţie nu poate fi abordată oricând şi oricum. În primul rând, în discuţia despre sex, trebuie să menţii o atitudine relaxată şi să fii capabilă să identifici nivelul de înţelegere al copilului tău. Ai nevoie de fler şi de mult tact, pentru ca informaţiile pe care doreşti să ile transmiţi adolescentului să fie şi acceptate. În plus, este esenţial să păstrezi un echilibru între respectarea nevoii lui de independenţă şi dorinţa ta de a-l proteja.

Aşteaptă momentul oportun, când fiul sau fiica ta este relaxată şi nu se grăbeşte la o întâlnire sau este preocupată de teme. De asemenea, începe această discuţie când eşti sigură că nu se mai află nimeni altcineva prin preajmă, care l-ar putea stânjeni pe adolescent, iar discuţia s-ar termina brusc. Discuţia poate fi ţinută, însă, şi cu ambii părinţi. Când găseşti momentul prielnic, evită deschiderea subiectului cu „am ceva de discutat cu tine”. Încearcă să ajungi la subiect pe o cale mai prietenoasă.

Educaţia sexuală începe în familie

Discuţiile despre sexualitate trebuie lăsate să se strecoare încă de când copilul este mic, în modul cel mai natural, fără a face un tabu din asta. Dacă părinţii au ocolit acest subiect în convorbirile cu copilul, va fi dificil să-l deschidă, dintr-o dată, la vârsta pubertăţii. Ideal este ca părinţii să fie mereu cu un pas înaintea următoarei etape din dezvoltarea copilului lor şi să îi explice, cu răbdare, despre sexualitate şi intimitate.

Nu ocoli subiectul contracepţiei

„Copilul nu a spus încă nimic despre sex, deci nu a ajuns în acest stadiu” - aşa gândesc mulţi dintre părinţi. Dar această părere este, de cele mai multe ori, eronată. Adesea, adolescenţii nu deschid primii subiectul deoarece le este jenă să o facă. Iar potrivit unui studiu, doar aproximativ 13% dintre fete şi 8% dintre băieţi vorbesc despre pima lor apropiere fizică sau despre primul lor contact sexual.

Ei bine, dacă nu vorbeşte despre sex, nu înseamnă că nu va face sex. Aşadar, discută cu el despre protecţie, oferindu-i noţiunile corecte. Informează-l despre bolile cu transmitere sexuală şi încurajează vizitele la medicul ginecolog, dacă ai o fiică. Indiferent dacă şi-au început sau urmează să înceapă viaţa sexuală, este important ca tinerii să deţină, de la părinţi, informaţiile corecte de educaţie sexuală.

Sfatul specialistului: Florina Alina Rad, psihoterapeut

Ideal ar fi ca orice părinte să fie pregătit pentru a fi prima persoană de la care copilul află despre sex, despre originea copiilor, despre transformările corporale suferite pe parcursul dezvoltării, despre ceea ce este normal sau nu, cât şi despre construirea încrederii de a spune Nu cuiva care încearcă să profite de sexualitatea lui. Altfel, copilul va căuta informaţii în afara familiei, uneori acestea fiind transmise trunchiat şi nepotrivit.

Ambii părinţi pot întreba copilul dacă are curiozităţi despre sex, sâni sau pilozitate, despre penis sau vagin, despre menstruaţii sau erecţii nocturne, dar în egală măsură, despre pericolele de a fi sexy, despre boli transmisibile sexual sau despre abuzuri posibile, precum şi despre dragoste sau relaţii de iubire. Sarcina poate părea dificilă părinţilor care consideră sexul un subiect tabu, fiind stânjeniţi de posibilele întrebări.

De aceea, le recomand să fie relaxaţi, iar pentru a se pregăti adecvat, să-şi răspundă la întrebarea: „Cum aş fi vrut să-mi spună mie părinţii mei despre acest aspect al vieţii” şi să consulte cărţi precum „Arta de a făuri oameni” de Virginia Satir, „Cum să creşti copii fericiţi” de Rudolf Dreikurs şi „Cooperarea între sexe” de Alfred Adler.