A venit barza şi la ei!

1 46292 original jpg jpeg

Starurile noastre parcă s-au vorbit să devină părinţi în acelaşi timp. Recent, nu mai puţin de patru dintre ele au anunţat că au moştenitori.

Dan Finţescu, un tătic tânăr

Dan Finţescu,vedeta Prima TV,a intrat în rândul tăticilor. Mihaela,soţia lui,a născut recent o mândreţe de fată. Deşi micuţa Mara a venit pe lume cu o zi mai devreme,mezina familiei Finţescu a primit nota 10.

Proaspeţii părinţi sunt împreună de cinci ani şi s-au căsătorit în urmă cu doi ani. Soţii Finţescu se gândesc deja să-i facă Marei şi un frăţior.

Mădălina Manole, mamă la 42 de ani

Mădălina Manole îşi dorea de mult timp un copil, dar nu a fost să fie până la vârsta de 42 de ani.

În urmă cu două săptămâni a venit pe lume primul ei copil,un băieţel numit Petru. Copilul a fost născut înainte de termen şi a avut la naştere 2,6 kg şi 56 de cm. Acum că sunt părinţi,Mădălina şi iubitul ei,Mircea Petru,intenţionează să-şi oficializeze relaţia.

Oana Sârbu este mămică adoptivă

Chiar dacă nu a devenit până acum mamă pe cale naturală,Oana Sârbu trăieşte bucuriile maternităţii. Ea a adoptat un băieţel de câteva luni.

Cântăreaţa nu a dat prea multe detalii despre acest eveniment fericit din viaţa ei. A spus doar că pe băieţel îl cheamă Stelian şi că este un „îngeraş“. Vedeta în vârstă de 41 de ani a mai declarat că procesul de adopţie este aproape de finalizare.

Huidu l-a primit pe bebe "numărul doi"

Huidu a devenit din nou tătic. Soţia lui a născut un băieţel pe nume Mircea. „Cârcotaşul“ a scris câteva impresii şi pe blogul personal:„Bebe Mircea e mititel,bruneţel şi cu mult păr,spre deosebire de tatăl lui.

A venit pe lume sănătos la spitalul Universitar şi acum se chinuieşte cu ţâţica pe care o descoperă încet. Mami se simte bine,iar tati a fost ocupat zilele astea cu sărbătoritul şi a uitat să mulţumească tuturor celor ce i-au transmis felicitări“. Şerban şi soţia lui, Cristina, mai au un băieţel, Rareş.



Recente

Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
elvis presley jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg