Aceasta este pâinea pe care o poţi consuma şi atunci când ţii dietă

1 83128 original jpg jpeg

Primul lucru pe care îl faci atunci când începi o dietă este să renunţi la pâine. Nutriţioniştii susţin însă că nu trebuie să renunţi în totalitate la ea, ci să ai grijă la ceea ce alegi. 

Pâinea este nelipsită de pe mese românilor, lucru confirmat şi de statistici: mâncăm aproape 8 kilograme de pâine, în fiecare lună.

Nutriţioniştii recomandă pâinea în alimentaţia de zi cu zi, însă nu asociată cu alimente care conţin carbohidraţi. Iar cea mai sănătoasă pâine este cea cu maia.

Cea mai sănătoasă pâine este cea cu maia. Putem să consumăm orice formă de pâine neagră sau cu cereale sau cu seminţe, dar trebuie să fim atenţi dacă această pâine este făcută din făină integrală sau este o pâine făcută din făină albă şi care foloseşte o anumită cantitate de coloranţi”, spune Florin Bălănică, nutriţionist, potrivit observator.tv.

Originară din Egipt, unde a fost prima oară preparată în urmă cu aproximativ 3.500 de ani, pâinea cu maia are multe beneficii pentru sănătate.

Indice glicemic mai scăzut

Pâinea cu maia are un indice glicemic mai scăzut decât pâinea făcută cu drojdie şi este astfel o alegere mai bună pentru persoanele diabetice.

Pentru cei cu intoleranţă la gluten, dar şi pentru copiii mici cărora nu li se recomandă încă produse cu gluten, pâinea cu maia este o alternativă potrivită pentru că prin fermentaţia cu maia proteinele din gluten sunt dezactivate parţial sau chiar total.

Este mult mai nutritivă

Maiua neutralizează acidul fitic din cereale, acid care este responsabil cu impiedicarea absorbţiei minerarelor de către corpul uman. Astfel, minerale precum fierul, zincul şi magneziul din cerealele integrale sunt mai uşor asimilate şi deci pâinea este mult mai nutritivă.

Pâinea cu maia este benefică pentru flora intestinală

Pâinea dospită cu maia ajută la repopularea tractului intestinal cu bacterii bune, îmbunătăţind astfel digestia şi spre deosebire de drojdia comercială, maiaua nu favorizează dezvoltarea candidei în organism.