Substanţe din alimente care ar trebui interzise

1 78035 original jpg jpeg

În produsele alimentare pe care le cumpărăm zilnic există substanţe care pe termen lung ne aduc o serie de probleme de sănătate. Deşi în ziua de azi produsele suta la sută naturale sunt foarte puţine, anumite substanţe din majoritatea dintre ele ne pot face mai mult rău decât bănuim, prin urmare ar trebui interzise. Acestea sunt:

Ulei Vegetal Brominat în sucurile carbogazoase

Băuturile cu ulei vegetal brominat nu există pe lista de aditivi alimentari în Europa şi Japonia, deşi  FDA (Food and Drug Administration) din SUA le acceptă ca fiind sigure pentru consum. Această substanţă care se află în băuturile carbogazoase a fost folosită iniţial pentru a proteja materialele plastice să ia foc. Acum acestea se găsesc şi în băuturile carbogazoase cu diverse gusturi şi în cele dedicate sportivilor (Fanta, Mountain Dew, Gatorade). În timp ce industria alimentară spune că e bine ca băuturile carbogazoase să aibă aditivi alimentari şi artificiali, studiile au demonstrat că un consum abundent de astfel de băuturi produce leziuni ale pielii, instalarea precoce a pubertăţii şi dizabilităţi neuronale.

Arsenicul din orez

Arsenicul se găseşte în mod natural în apă şi în pământ. Totuşi, această substanţă poate să se dezvolte şi în urma activităţii umane precum mineritul sau tratarea cu pesticide a pământului. Orezul (mai ales cel care e folosit la prepararea mâncărurilor pentru copii) conţine arsenic non-organic, pentru că el are această proprietate să absoarbă arsenicul din pământ mai repede şi mai mult decât alte cereale. Acest tiop de arsenic a fost identific ca avâdn particularităţi carcinogene – dă cancere de plămâni, piele sau vezică urinară - şi e chiar pus în legătură cu bolile de inimă. Dacă fierbi orezul în apă în proporţie de 6 la 1 şi arunci apa în care a fiert, scapi de 60 la sută din cantitatea de arsenic.

Coloranţi alimentari din crusta gândacilor

Vopseaua alimentară pe bază de gândaci se foloseşte de multă vreme. Aceste culori se obţin de la gândaci storciţi şi puşi la uscat. Se folosesc gândaci din Peru şi Insulele canare pentru că ei se hrănesc cu seva plantelor, sevă care le dă o oloratură roşietică, numai bună s-o pui în glazura pentru prăjiturile tale preferate. Când mai vedeţi scris pe etichete „culoare naturală“ să ştiţi că asta vine de la gândacii din Peru, storciţi şi puşi la soare numai şi numai pentru voi!

Bacteria carnivoră din carnea de vită

Potrivit unor studii publicate în Clinical Infections Diseases, mai mult de jumătate din carnea de vită de pe piaţă e testată pozitiv pentru listeria - o bacterie rezistentă la antibiotic. Pentru a minimiza ameninţarea listeria, o organizaţie din America le permite procesatorilor de carne să trateze carnea cu bacteriofage folosite în spitale, sau pe care veterinarii le folosesc ca să omoare germenii.



Recente

pastrarea unui secret este nociva pentru sanatate jpg
interviu pentru un job  foto   Shutterstock jpg
5 obiceiuri care iti dezvaluie personalitatea  Sursa foto shutterstock 1746342872 jpg
intalnire anulata jpg
Ce vezi prima data iti arata cum reactionezi in fata provocarilor  Sursa foto Jagranjosh jpg
Test jpg
Test  Care este prima impresie pe care o faci  Sursa foto shutterstock 1354368305 jpg
Loc de munca toxic  jpg
Metoda kaizen de evitare a burnoutului  Sursa foto shutterstock 702522496 jpg
o persoana care minte jpg
Ce spune despre tine modul in care folosesti tubul de pasta de dinti  Sursa foto shutterstock 651225181 jpg
intuitie jpg
Desenele pe care le faci in graba arată ce te motiveaza in viata  Sursa foto shutterstock 2291956477 jpg
Sfintii 40 de Mucenici  Sursa foto Wikimedia jpg
Ce este ableismul  Sursa foto shutterstock 2292625553 jpg
copil deprimat  foto   Shutterstock jpg
Ce vezi prima data in aceasta imagine iti dezvaluie cele mai mari frici jpg
cadou jpg
femeie puternica jpg
personalitate jpg