În plus, există câteva activităţi pe care le poţi face pentru a atenua durere de spate, şi anume:

Yoga

Yoga este un sport destul de complex, având în vedere mişcările sale şi forţa necesară pentru a-l face. Acest exerciţiu creşte capacitatea fizică a corpului, incluziv forţa, flexibilitatea şi rezistenţa. Vertebrele, articulaţiile şi respiraţia reprezintă baza yoghiei. În plus, poziţia în care trebuie să stai când faci yoga implică menţinerea coloanei vertebrale drepte şi întărirea spatelui, ceea ce previne posibilele dureri de spate care se pot dezvolta pe viitor.

Înot

Înotul este unul dintre cele mai practice sporturi şi unul dintre cele mai benefice pentru sănătatea ta. Indiferent dacă îl practici recreaţional sau competitiv, vei observa efectele sale psihologice şi fizice. Printre lucrurile pozitive pe care înotul le are asupra noastră este faptul că previne şi ameliorează durerea de spate, deoarece întăreşte această zonă a corpului.

Acest exerciţiu, cu cele patru stiluri, întăreşte muşchii lombari şi dorsali (de pe spate), precum şi cei din ale braţelor şi şoldurile. În plus, apa funcţionează ca o rezistenţă pentru corp în timp ce te deplasezi, ceea ce îţi întăreşte sistemul muscular. Cu toate acestea, înotul ajută şi la recuperare. Prin scăderea greutăţii corpului, aceasta diminuează coliziunea dintre articulaţii şi coloana vertebrală, ceea ce produce rezultate pozitive pentru spate.

Pilates

Pilates este unul dintre cele mai utile activităţi pentru noi zi de zi. Datorită modului său de execuţie, pilates funcţionează pentru a consolida muşchii lombari, ai abdomenului şi oblicii. Cea care va beneficia cel mai mult în urma exerciţiului este postura. În acest fel, durerea de spate nu va mai fi la fel de intensă şi va fi prevenită pe viitor. Se spune că pilates este una dintre cele mai sigure activităţi şi este considerată ”mama mişcării inteligente”.

Credit foto: www.livestrong.com