Târg de activităţi extraşcolare într-un mall din Bucureşti

1 76641 original jpg jpeg

În perioada pregătirilor pentru noul an de şcoală, Veranda Mall organizează o serie de activităţi tematice, pentru ca toţi elevii să se reîntoarcă la cursuri cu cât mai mult entuziasm şi energie. În perioada 2-10 septembrie, centrul comercial găzduieşte ateliere tematice de decorat rechizite, un târg al şcolilor cu activităţi extraşcolare, dar şi spectacole de magie şi dans.

Astfel, pe parcursul ultimelor două săptămâni de vacanţă, Veranda Mall pregăteşte locuitorii din Obor, dar şi pe cei din proximitate, pentru noul an – de la cele mai cool rechizite, la o întreagă gamă de activităţi extracurriculare, modalităţi de dezvoltare personală şi educaţională pentru cei mici.

Activităţi extraşcolare

Târgul de Activităţi Extraşcolare de Weekendul acesta găzduieşte Târgul de Activităţi Extraşcolare, pe 2 şi 3 septembrie, în intervalul orar 10:00- 18:00. Părinţii, dar şi cei mici sunt aşteptaţi la un târg de prezentare a şcolilor cu activităţi extracurriculare, precum dansuri, şah, cursuri de teatru, aikido, robotică, pictură, limba engleză şi multe altele. Pe parcursul celor două zile, cei mici vor putea participa la o serie de mini-cursuri educative sau se vor putea juca în zonele special amenajate.

În lista şcolilor participante la târg se numără Verita International School, Springfield Education Center, Şcoala Primară Optimă, ECDL România, Centrul Educaţional PUI DE OM, Fast Track Kids, Şcoala De Teatru Qfeel, Rembrandt Art School, Asociaţia Clubul Sportiv “Pas În Doi”, Casa De Balet.

Ateliere de creaţie

Între 2 şi 10 septembrie, centrul comercial organizează o serie de ateliere de creaţie pentru copii, în cadrul cărora, cei mici vor avea şansa de a-şi personaliza ghiozdanul în cel mai cool şi original mod. În cadrul acestor ateliere, ei vor avea la dispoziţie stickere, carioci pentru textile, insigne şi alte accesorii care îi vor ajuta să îşi transforme rechizitele aşa cum îşi doresc, pentru noul an de şcoală. Înscrierile sunt gratuite şi au loc pe pagina de Facebook Veranda Mall, dar şi în centrul comercial. Activităţile sunt dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani.

Spectacole de dans şi de magie. Pe 9 septembrie, de la ora 17:00, Veranda Mall îi invită pe elevi şi părinţi la un celebru spectacol de magie susţinut de Teo Magic Show, în zona Amfiteatrului din exteriorul centrului comercial. A doua zi, tot de la ora 17:00, trupa Contrapunct va anima atmosfera cu un spectacol de dans, pentru ca toţi copiii să aibă parte de cât mai multă distracţie în ultima lor zi de vacanţă.

Sursa foto: independent.co.uk



Recente

Rebel Wilson jpg
JLo, inselata de Diddy  jpg
Robin Williams  foto   Shutterstock jpg
caravana2023 2 JPG
Kristen Stewart  foto   Instagram jpg
Rihanna jpg
marilyn monroe
Halle Berry  jpg
Shania Twain  jpg
Cele mai distrase semne zodiacale  Sursa foto shutterstock 2002731482 jpg
Christina Ricci  foto   Shutterstock(1) jpg
Lily Allen, Ashton Kutcher, Mila Kunis jpg
Anne Hathaway  jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
David Beckham jpg
Care este semnatura ta astrala  Sursa foto shutterstock 9917164 jpg
Tom Hardy  foto   Shutterstock jpg
Sharon Osbourne  jpg
Olivia Munn și copilul ei  foto   Shutterstock, Instagram jpg
Vrăjitorul din Oz jpg