Actori care n-au fost plătiţi pe măsura succesului. Cât a încasat Mel Gibson pentru primul său rol

1 mel gibson jpg jpeg

Actorii cunoscuţi primesc, în mod normal, salarii mari pentru munca lor. Ei trebuie să îşi schimbe periodic aspectul şi să nu doarmă nopţi în şir pentru a fi prezenţi la filmări. Din păcate, nu toţi au reuşit să primească milioane de dolari în cont pentru rolurile lor!

Îi vezi la televizor şi îţi închipui că actorii din filmele tale preferate au tot ce îşi doresc. Nu pentru toţi este valabil acest lucru! Mulţi dintre ei au excelat cu rolurile pe care le-au interpretat, însă nu au fost plătiţi pe măsura prestaţiei.

Dakota Johnson

Actorii din „Fifty Shades of Grey‟ probabil nu bănuiau ce succes o să aibă după lansarea controversatului film. Dakota Johnson şi Jamie Dornan au acceptat să apară în film pentru un salariu modest de doar 250.000 de dolari, în condiţiile în care filmul a câştigat peste 500 de milioane de dolari în întreaga lume. În cele din urmă, Dakota şi-a dorit să obţină mai mult profit de pe urma rolului rău şi a cerut un salariu mult mai mare pentru următoarele părţi ale peliculei.

Julia Roberts

Julia Roberts este una dintre cele mai bine plătite actriţe din lume. Însă, pentru rolul său din filmul „Pretty Woman‟, actriţa a primit doar 300.000 de dolari. Acum, Julia câştigă şi 750.000 de dolari doar pentru o zi de filmare, iar onorariul ei pentru un film poate ajunge şi la 20 de milioane de dolari.

Mel Gibson

Prima parte a trilogiei „Mad Max‟ a avut încasări de 100 de milioane de dolari în întreaga lume. Din nefericire, lui Mel Gibson i-au intrat în cont doar 15.000 de dolari şi nu este vorba de o sumă atât de mică, dacă o comparăm cu cei 400 de dolari pe care actorul i-a încasat pentru primul său rol din filmul „Summer City‟.

John Travolta

Cu rolul său din Pulp Fiction, John Travolta a cucerit mii de spectatori cu ajutorul farmecului tău. Mii de oameni au observat potenţialul lui Travolta, iar de atunci cariera sa a explodat. Cu toate acestea, salariul său din acest film nu a fost pe măsura succesului - actorul a încasat doar 150.000 de dolari pentru interpretarea lui Vincent Vega.

Seann William Scott

Mulţi dintre noi ne amintim scenele amuzante din „American Pie‟ şi de replicile lui Seann Scott. Se pare că actorul nu s-a îmbogăţit din acest film, el încasând nu mai mult de 8000 de dolari. 

Sursă foto: Shutterstock 



Recente

Jane Seymour  foto   Instagram jpg
2411040 jpg
James Van Der Beek sursa foro   Instagram jpg
WhatsApp Image 2026 02 06 at 15 56 31 jpeg
vedete la Oscar  foto   Instagram jpg
Zayn Malik și Gigi Hadid   foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek  foto   Profimedia jpg
solar system planet collage jpg
Margot Robbie  foto   Profimedia jpg
Sturla Holm Lægreid  foto   Profimedia jpg
image00002 jpg
Olivia Colman și soțul Ed Sinclair  foto   Profimedia jpg
Catherine O'Hara  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Bad Bunny  foto   Profimedia jpg
GettyImages 1979467700 jpg
Kristen Stewart  foto   Profimedia jpg
gravida  foto   Profimedia jpg
Emma Stone  foto   Profimedia jpg
e1d1541d622580f19ab87f0600aa36a44a jpg