Actorul Idris Elba a fost DJ la nunta Prinţului Harry. De ce a considerat întreaga experienţă înfricoşătoare?

fotojet jpeg

Este cunoscut pentru rolurile pe care le bifează la Hollywood, însă prima pasiune a actorului a fost muzica, Idris lucrând ca DJ încă din anii '80. Starul din filmul "The Suicide Squad" şi-a descoperit priceperea în mixarea pieselor muzicale încă de pe vremea când îl ajuta pe unchiul său să pună muzică la nunţi.

Astfel, anii au trecut, iar Elba a devenit iniţial Little Driis, după care Big Driis, iar acum este DJ în Londra sau New York, depinde unde este cerut. „Odată ce am primit rolul din The Wire, în 2002, am încercat să fiu DJ cât de mult posibil. Mi-a crescut tariful pe măsura notorietăţii mele. Bineînţeles că mă concentram cel mai mult pe actorie, dar am devenit cât am putut de serios şi în privinţa muzicii. Mi-am luat un impresar, un manager şi mi-am dezvoltat o doua mea carieră”, a declarat actorul pentru Rolling Stone. Dar cum de-a ajuns să pună muzică la nunta Prinţului Harry cu Meghan Markle? La aproape trei decenii după ce şi-a descoperit pasiunea de-a mixa muzică, a primit un job cât se poate de important. Când a primit vestea că va fi DJ la nunta Prinţului Harry cu aleasa lui, Elba aproape că a leşinat. „Am muncit toată viaţa mea ca să ajung să pun muzică la festivalul Coachella. Şi mi-am îndeplinit visul la 46 de ani!”, a dezvăluit acesta pentru People, în martie 2019. Însă avea deja o apariţie spectaculoasă în 2018, când primise jobul vieţii lui – să mixeze piese la nunta regală dintre Harry şi Meghan! 

Se pare că Prinţul Harry a fost cel care l-a rugat pe Idris să pună muzică la nunta lui. „M-a întrebat ce fac în ziua aceea”, a început să povestească actorul despre propunerea măgulitoare pe care a primit-o chiar de la mirele regal.  

După ce Elba i-a spus prinţului că n-are niciun plan anume pentru ziua respectivă, Harry l-a întrebat: „«Vrei să fii DJ la nunta mea?». Credeam că glumeşte, nu-mi venea să cred!”, a continuat să povestească Idris.

„Cel mai sexy bărbat al anului 2018” a dezvăluit revistei People că Meghan i-a trimis lui Elba câteva piese pentru recepţie. Actorul n-a vrut să dezvăluie ce muzică a făcut atmosfera la un asemenea eveniment. Însă Entertainment Tonight a reuşit să afle că melodia lui Whitney Houston, "I Wanna Dance with Somebody (Who Loves Me)", s-a numărat printre cele alese.

La finele lunii octombrie 2021, Elba i-a recunoscut lui Jimmy Fallon, în Insider, că avea mari emoţii cu privire la nunta regală: „Să fim serioşi, nu era ca şi cum puneam muzică la nunta verişorului meu! Iar recepţia nu se desfăşura la căminul cultural. Era ceva imens pentru mine!”, a declarat actorul care a simţit din plin tensiunea momentului. De fapt, chiar el a recunoscut că întreaga experienţă a fost de-a dreptul „înfricoşătoare” pentru el. Dar s-a descurcat de minune în ciuda emoţiile care aproape că-l copleşiseră!

Foto - Shutterstock



Recente

marilyn monroe
Halle Berry  jpg
Shania Twain  jpg
Cele mai distrase semne zodiacale  Sursa foto shutterstock 2002731482 jpg
Christina Ricci  foto   Shutterstock(1) jpg
Lily Allen, Ashton Kutcher, Mila Kunis jpg
Anne Hathaway  jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
David Beckham jpg
Care este semnatura ta astrala  Sursa foto shutterstock 9917164 jpg
Tom Hardy  foto   Shutterstock jpg
Sharon Osbourne  jpg
Vrăjitorul din Oz jpg
Olivia Munn și copilul ei  foto   Shutterstock, Instagram jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
Gisele Bundchen  foto   Shutterstock jpg
Meghan Fox  Instagram jpg
Cristiano Ronaldo este in vacanta cu familia  jpg
Bella Hadid  foto   Shutterstock jpg
Keely Brosnan si Pierce Brosnan  jpg