Actorul Vlad Zamfirescu explică ce anume l-a atras la această poveste şi de ce a ales să o regizeze: „Pentru că povestea are un conţinut universal, care se putea întâmpla – şi poate chiar se întâmplă – în orice colţ de lume, în care oamenii gravitează printre iubiri, prietenii, trădări, orgolii, suferinţe, adevăr şi minciună. În timp real, într-o oră şi jumătate, scenariul şi filmul pe care l-am făcut, te poartă prin, aproape, întreaga paletă de emoţii de care dispune un om. E un tur de forţă în care – din ce am văzut în sălile de festival în care filmul a fost deja proiectat – se trece de la hohote de râs la sentimente profunde şi intense, care rescriu premisele iniţiale”.

Filmat timp de 3 săptămâni, „pe alt fus orar”, după cum glumeşte echipa, şi anume doar noaptea, filmul prezintă povestea unui om adevărat aflat într-o situaţie limită, care trebuie să-şi reseteze viaţa pentru a şi-o păstra. „Secretul Fericirii” va avea 2 proiecţii în luna octombrie la Iaşi şi Călăraşi. Cinefilii din Călăraşi au şansa să descopere deznodământul acestei situaţii pe 5 octombrie, la Cinema 3d/2D, începând cu ora 18:00, când va avea loc proiecţia filmului. Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Călăraşi, prin Centru Judeţean de Cultură şi Creaţie Călăraşi, şi face parte din cadrul Festivalului 7 Arte. Vor fi prezenţi Vlad Zamfirescu şi producătoarea filmului Cristina Dobriţoiu.

„Secretul Fericirii” a fost prezentat în premieră mondială la TIFF 2018 (Selecţie oficială, secţiunea Zilele filmului românesc, clasat pe locul 2 în preferinţele publicului, după „Un pas în urma serafimilor”, regizat de Daniel Sandu, 2017) şi a fost declarat câştigător la mai multe festivaluri internaţionale de film, după cum urmează: Los Angeles Film Awards, SUA, 2018 (Best Duo: Vlad Zamfirescu & Theo Marton; Honorable Mention: Narrative Feature), Virgin Spring Cinefest, India, 2018 (Silver Award: Best Debut: Vlad Zamfirescu), Burgas International Film Festival, Bulgaria, 2018 (Selectat în competiţia oficială, cu proiecţie specială pe 23.07.2018), „Sose” 5th International Film Festival 2018, Yemen, Armenia (Selectat în competiţia de lung metraj). „Secretul Fericirii” a fost selectat şi în Competiţia de Lungmetraj a Festivalului ANONIMUL IFF 2018.