Pe lângă actorie, Özgü Kaya este muziciană şi model. Nu de puţine ori a fost inclusă în topuri de frumuseţe din ţara natală. Recent a fost propusă pentru top “100 Most Beautiful List 2020“, realizat anual de TC Candler & The Independent Critics, alături de Ariana Grande. Topul reuneşte cele mai frumoase personalităţi din întreaga lume.

Özgü Kaya a absolvit Conservatorul de Stat al Universităţii din Istanbul. Ea are o voce foarte frumoasă şi cântă la câteva instrumente.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Sizce hangi şarkıyı söylüyorum?🎶

A post shared by Özgü Kaya (@kayaozgu) on

,,Cânt la chitară, vioară şi pian. Am studiat chitara clasică în şcoala primară. Apoi am urmat liceul de arte plastice şi am descoperit pianul. Mă concentrez pe ceea ce fac şi încerc să o fac bine. Când am ajuns la universitate, mi-am dorit scena, nu instrumentul. Pasiunea mea pentru actorie a venit din lecţiile pe care le-am avut la şcoală", spune actriţa”, potrivit Kanal D.

În serialul ,,Dragoste şi secrete”, Özgü Kaya joacă alături de Keremcem (Ali Hüroğlu), pe care telespectatorii au avut ocazia să-l vadă în „Bahar viaţa furată” (rolul Ateş) şi în „Dragoste şi ură” (rolul Yaman), tot la Kanal D.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

#YeminEttik etiketi ile #KimseBilmez bu akşam 20.00’da @atvturkiye ‘de #alsev #alihüroğlu

A post shared by Keremcem (@keremcem) on

Sursa foto: Kanal D/Arhivă personală/Instagram