Actriţa Draga Olteanu Matei a murit. De ce suferea şi care sunt cauzele bolii

2 draga jpg jpeg

Îndrăgita actriţă Draga Olteanu Matei a pierdut lupta cu boala de care suferea. Artista în vârstă de 87 de ani a ajuns în cursul serii de vineri, 13 noiembrie, la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, după ce a fost transferată de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ cu puţin timp înainte de tragicul eveniment în urmă căruia şi-au pierdut viaţa zece pacienţi confirmaţi cu COVID-19 din secţia de terapie intensivă.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Sfântul Spiridon, Diana Cimpoieşu, a adus la cunoştinţă, sâmbătă, că actriţa Draga Olteanu Matei, internată la ATI în unitatea medicală, nu are COVID-19, că evoluţia stării ei de sănătate era foarte importantă în următoarele zile şi ore, dată fiind vârsta înaintată şi că cea mai probabilă cauză a hemoragiei digestive a fost tratamentul anticoagulant, pe care artista îl lua de mai multă vreme pentru o afecţiune cardiovasculară.

În noaptea de marţi spre miercuri, medicii de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi au anunţat că, în ciuda eforturilor depuse, actriţa a murit.

Ce sunt hemoragiile digestive

Pierderile de sânge pot să apară în orice segment al aparatului digestiv. Sângerarea este declanşată de o boală mai mult sau mai puţin gravă şi diferă ca intensitate şi durată. Deseori, de calitatea tratamentului şi de rapiditatea cu care este administrat depinde chiar supravieţuirea bolnavului.

În funcţie de locul unde se produce sângerarea, hemoragiile digestive pot fi: superioare (sângerare la nivelul esofagului, stomacului sau a unei părţi din duoden) sau inferioare (la nivelul intestinului subţire sau a colonului. Sunt mai rare decât cele superioare şi, de obicei, mai puţin grave.

În funcţie de severitatea sângerării, deosebim: hemoragia digestivă acută (prin care se pierde o cantitate mare de sânge într-un timp scurt) sau cronică (se pierd cantităţi mici de sânge, în mod repetat, într-o perioadă îndelungată). Aceasta este frecvent întâlnită, dar, fiind o sângerare redusă cantitativ, poate să treacă neobservată.

De ce apar

Cele mai frecvente cauze ale sângerării gastrointestinale superioare sunt ulcerul peptic, varicele esofagiene şi eroziunea gastrică acută, provocată de obicei de excesul de medicamente, cum sunt tratamentele anticoagulante. În unele cazuri, ea poate indica însă şi prezenţa unui cancer.

Cum se manifestă hemoragia digestivă superioară

Fiecare tip de hemoragie digestivă prezintă simptome specifice. Astfel, hemoragia digestivă superioară se manifestă prin:

Hematemeză – eliminarea de sânge pe gură, prin vărsături. Când sângerarea este în cantitate mare, sângele eliminat pe gură este roşu deschis, eventual cu cheaguri; când sângele a stat mai mult timp în stomac şi a fost digerat, sângerarea este redusă cantitativ.

Melenă – reprezintă emisia unui scaun moale, lucios, foarte închis la culoare, care rămâne în vasul toaletei. Apare când sângerarea digestivă are un debit nu foarte mare, sângele eliminat prin anus fiind digerat.

Hematochezie sau eliminarea de sânge roşu prin rect apare când sângerarea de la nivelul tubului digestiv superior este abundentă, cu un debit mare. În cazul hematocheziei, trebuie să te prezinţi de urgenţă la medic!

Anemie feriprivă (anemia cu deficit de fier). Apare în cazul sângerărilor cronice, intermitente, reduse cantitativ.

@adevarul.ro



Recente

Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg