Adela Popescu a ales numele pentru al doilea băieţel

1 84576 original jpg jpeg

Pe data de 9 decembrie 2018, vedeta tv a devenit mămică pentru a doua oară. A adus pe lume un băieţel frumos şi sănătos. Acum, Adela Popescu a ales numele pentru al doilea băieţel şi l-a făcut public.

Adela Popescu şi Radu Vâlcan au doi băieţi. Fiul cel mare se numeşte Alexandru, iar cel mic se numeşte Andrei. Cei doi părinţi au vrut, iniţial, un nume rar. Apoi s-au gândit că ar fi mai bine dacă numele fiului mic s-ar potrivi cu numele fiului mare. Aşa că au ales Andrei.

Adela Popescu a ales numele pentru al doilea băieţel

„Ne-am organizat destul de bine, am realizat că nu mai sunt atât de anxioasă, cum eram cu Alexandru, sunt pregătită pentru tot ce se întâmplă. Plânge cel mic numai când îi e foarte foame. Nopţile sunt mai grele, dar de regulă, sunt destul de ok.

image

Am dat nişte indicii. Deci acum, sincer. Numele extraordinar de rar, ales după discuţii îndelungate…numele fiului nostru este Andrei.

Eu nu aveam un nume preferat, Radu nu avea un nume preferat. Am zis să fie ceva să se potrivească cu Alexandru. M-am gândit şi la chestia asta…Eu termenul îl aveam între Sfântul Andrei şi Sfântul Nicolae şi m-am gândit că decât să-i zic Nicu, mai bine Andrei. Am zis că mai bine să i se spună „Ardei', decât „Moş Nicolae', a povestit Adela Popescu la 'Vorbeşte lumea'.

Adela Popescu a născut natural

'Durerile deja cresteau in intensitate si frecventa contractiilor era la mai putin de un minut. Fiecare miscare de muschi declansa un nou val de iad ajungand sa simt o durere uriasa continua dublata de repetitivitatea contractiilor. Stiu ca la un moment dat nu mai puteam nici sa clipesc, buzele mi se uscasera, gura la fel si tot ce mai puteam face era sa ridic un deget prin care semnalizam ca sunt in mijlocul unei contractii, deci, sa rog sa nu ma atinga nimeni.

image

Marturisesc ca nimic, dar absolut nimic nu ma alina, desi am aplicat tot ce mi se spusese ca ar ajuta: am respirat asa cum stiam ca trebuie sa o fac, am plans, am urlat surd, si cred ca daca mai aveam puterea sa scot un sunet acela ar fi fost curmati-mi durerea cu orice pret'. (…) . Dupa aproximativ sapte contractii, galusca a iesit victorioasa cu mana pe fata, astfel intelegand si de ce a coborat atat de greu. 3430, 51 cm si nota 10.

Mi l-au pus pe piept si am izbucnit intr-un plan izvorat din fericirea ca am scapat cu viata…dand viata. Stiu ca spuneam fara oprire Multumesc!Multumesc! Multumesc!', a spus Adela Popescu.

image


Recente

insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg