În plus, vedeta şi iubitul acesteia au discutat şi despre nuntă. Deşi nu a cerut-o de soţie, cei doi discută despre oficializarea relaţiei pe care o au.

”Ultimele 2 luni au fost magice, cum nu mi-am imaginat niciodată. Cu toate că, iniţial, aveam o listă mentală cu anumite lucruri pe care îmi propuneam să nu le fac, nu am reuşit deloc să mă ţin de ea. Mi-am propus ca Zeny să nu doarmă cu noi în pat, să nu o învăţăm aşa, mi-am propus să nu stăm non-stop cu ea în braţe însă, acum că ea a apărut printre noi, lucrurile s-au schimbat dramatic şi, am realizat că, doar acum, cât este mititică, putem să o ţinem în braţe necondiţionat şi să trăim anumite emoţii, cărora cu siguranţă le vom duce dorul ulterior.

Vorbeam cu prietenele mele care îmi povesteau despre cum o să fie când o sa fiu cu Zeny acasă, cum o să fie prima noapte şi intrarea în rolul de mămică, dar nimeni nu poate să te facă să înţelegi ce vei simţi şi prin ce stări vei trece atunci când poate vei avea impresia că nu respiră sau că s-a înecat, sunt stadii normale prin care toată lumea trebuie să treacă. În prima perioadă eram panicată, mă întrebam oare ce trebuie să fac dacă se îneacă, dacă face temperatură… însă instinctul matern te învaţă să te descurci de minune în aceste situaţii. Ne descurcăm foarte bine şi eu, şi Virgil. Schimbă pamperşii foarte bine.

Comentariile negative mă întristează puţin pentru că oamenii îşi formează nişte prejudecăţi şi au nişte standarde pe care, dacă eu nu le ating, ei se comportă de parcă ar fi greşit. Aş vrea ca oamenii să înţeleagă că, o mamă îşi îngrijeşte puiul aşa cum crede ea că este cel mai bine. Primesc tot felul de comentarii, alăptezi, nu alăptezi, ai născut prin cezariană, nu natural. Ei bine, dacă este un lucru pe care sunt înrăită, acesta este! Poate nu te ţine bazinul să naşti natural, poate starea ta de sănătate nu este îndeajuns de bună, poate copilul este poziţionat într-un mod nefavorabil. Doctorul tău este cel care te va sfătui cel mai bine astfel ca şi tu, şi copilul tău să treceţi cu bine peste acest moment.

În aceeaşi idee, mi se pare o prostie ca oamenii să certe mamele că nu îşi alăptează copiii, poate nu au lapte, poate nu pot să suporte durerile. Eu am decis să nu vorbesc public despre aceste subiecte şi deciziile pe care le iau, pentru că ele aparţin fiecărei mame. Nu am dreptul să le spun mămicilor cum să îşi crească şi hrănească copiii. Ele sunt cele care ştiu cel mai bine ce trebuie să facă.

M-aţi întrebat de foarte multe ori dacă am suferit de depresie post-natală şi, dacă da, cum am reuşit să trec prin asta. Vă mărturisesc că este un subiect la auzul căruia mi se face pielea de găină. Din punctul meu de vedere, acum descopăr şi cunosc tot felul de stări. Nu am descoperit focul, nu sunt în măsură să dau sfaturi. Singurul lucru pe care aş putea să îl recomand mămicilor este să aibă în continuare grijă de ele.

Femei fiind, este normal să ne preocupe aspectul nostru fizic. Dacă mergem la un salon, la un masaj la cumpărături, o sesiune de shopping este terapie pentru orice femeie, indiferent că îmi iau un ruj, o bluză de la second-hand, nu trebuie să cheltui sume exorbitante de bani, orice produs cumpărat pentru tine, este terapie. Trebuie să înţelegem că, organismul nostru a trecut prin foarte multe schimbări, avem kilograme în plus, vergeturi, celulită… eu, Slavă Domnului, nu m-am confruntat cu vergeturile, însă am avut de a face cu celulita, de care am reuşit să scap uşor-uşor, cu ajutorul dietei pe care o urmez, despre care v-am scris aici.

Atunci când te simţi bine în pielea ta, când te uiţi în oglindă şi te vezi frumoasă, când te preocupi de tine, de fizicul şi de sănătatea ta, vei reuşi să îţi recapeţi echilibrul. Nu m-am confruntat cu această depresie, sunt alături de femeile care se confruntă cu această problemă şi le încurajez pe toate să îmi scrie pe Instagram sau Facebook, poate reuşesc să le ajut măcar cu un sfat.

Multă lume m-a întrebat cum stau cu pregătirile pentru botez. Ei bine, poate vă surprinde că tocmai eu vă spun acest lucru, însă nu am pus la punct toate detaliile. Am ales preoţii care o vor boteza pe micuţa noastră şi naşii. Sunt oameni foarte apropiaţi de noi, nu sunt persoane publice, am dorit, atât eu, cât şi Virgil, să alegem nişte naşi în adevăratul sens al cuvântului, care să ne fie foarte dragi şi apropiaţi.

Am ales biserica, am terminat lista de invitaţi, cuprinde 250 de persoane, alături de care sperăm să petrecem şi să ne distrăm până dimineaţa! Am început, uşor-uşor, să facem planurile pentru nuntă, însă nu vrem să ne grăbim, vorbim despre asta mai în glumă, mai în serios. Când va fi un eveniment pe care l-am fixat, promit că o să vă dau toate detaliile”, a mărturisit Adelina Pestriţu pe blogul ei.