Adevărat şi fals despre alimentaţia copilului

1 68007 original jpg jpeg

Te străduieşti tot timpul să-ţi hrăneşti copilul ca la carte, iar asta este o permanentă provocare. Pentru că, de multe ori, ai de ales între recomandările specialistului şi sfaturile „din bătrâni”.

Mai puţine grăsimi:fals

Copiii au nevoie,proporţional,de mai multe grăsimi decât adulţii. Motivul:aproximativ 60% din creierul uman-care creşte cel mai mult în primii doi ani de viaţă-este alcătuit din grăsime. Cantitatea potrivită de grăsimi consumată la momentul oportun contribuie la dezvoltarea unui creier sănătos. În timpul primilor 2 ani se recomandă ca ele să reprezinte cel puţin 50% din caloriile zilnice (sugarii iau toate grăsimile din laptele matern sau din lapte formulă). Cei între 2 şi 5 ani trebuie să primească grăsimi în alimentaţie cam 30%. Dar atenţie! Toate acestea nu înseamnă că ai să-ţi hrăneşti puiul cu porţii zdravene de cartofi prăjiţi şi prăjituri cu belşug de cremă grasă. Important este să-i dai grăsimile bune,din peşte,uleiuri vegetale extravirgine,seminţe şi nuci.

Fără carbohidraţi:fals

Ca şi grăsimile,zaharurile (numite adeseori carbohidraţi) au o proastă reputaţie şi,uneori,pe nedrept. Între 50 şi 55 % din dieta copilului trebuie să fie formată din carbohidraţi,pentru că ei intră în fluxul sanguin mai repede decât orice aliment,eliberându-i copilului,la fel de rapid,energia de care are nevoie. Tipul carbohidraţilor pe care îi înghite piciul tău e foarte important. Unele zaharuri – zahărul rafinat,spre exemplu-  intră rapid în sânge şi alertează pancreasul. De aceea,limitează cât poţi consumul zahărului rafinat! La capătul celălalt al spectrului se află carbohidraţii complecşi,care se găsesc în legume şi verdeţuri,grâu integral etc. Aceştia au un timp de digestie mai îndelungat,acţionând ca o capsulă energizantă,dar care menţine constantă concentraţia de zahăr din sânge şi nu părăseşte stomacul atât de repede.

Cât mai variat:adevărat şi fals

Se spune că cei mici trebuie să mănânce în fiecare zi din toate categoriile de alimente. E însă greu de crezut că năzdrăvanul tău va accepta să mănânce cum îl sfătuieşte ghidul de alimentaţie sănătoasă. Copiii mici au gusturile teribil de schimbătoare,o săptămână mănâncă de sting paste făinoase,în cealaltă sunt fanii fripturii cu salată şi aşa mai departe. Şi într-o bună zi,devorează tot ce pui pe masă,fără mofturi. Asta înseamnă că,într-o lună,copilul tău va beneficia de toate substanţele nutritive şi va acumula în mod sănătos tot ce are nevoie pentru o creştere sănătoasă.



Recente

O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg
Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg