Adevărul despre atacurile de panică

1 73910 original jpg jpeg

Potrivit statisticilor, aproape 20% din populaţia generală este afectată de atacuri de panică. Persoanele afectate experimentează, în timpul acestor atacuri, simptome somatice care îi pot face să creadă că au pierdut total controlul situaţiei şi vor muri. Iată ce sunt, de fapt, atacurile de panică.

Intră în panică,au senzaţia că au pierdut total controlul şi că îşi vor pierde complet minţile. Cam acestea sunt senzaţiile care se simt în timpul unui atac de panică. Însă,în ciuda tuturor acestor stări,nici decesul nici nebunia nu se vor instala,ci veţi trăi doar o important  suferinţă psihologică. Din pricina acestor atacuri,unii oameni ajung să se izoleze,să refuze să mai iasă din casă şi chiar să mai meargă la serviciu. 

Factori favorizanţi

Atacul de panică este o tulburare anxioasă,la fel ca şi fobiile sau tulburările obsesiv-compulsive. Apariţia lui poate fi  favorizată şi de consumul de droguri sau alcool dar şi de tulburări cardiace sau gastrointestinale.



Recente

Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg
Bautura care alunga insomnia  Sursa foto shutterstock 544190740 jpg