Cliff Arnall a venit cu această formulă la cererea unei agenţii de turrism din Marea Britanie. El a creat o ecuaţie matematică destul de complicată pentru a-şi susţine teoria: [W+(D-d)] x TQ/M x NA.

W (weather – n.r.) reprezintă vremea urâtă din ianuarie, D vine de la datoriile care se adună în sezonul de iarnă, d înseamnă salariul (unii angajaţi primesc în avans, în decembrie, salariul pe ianuarie, aşa că următorul salariu vine abia în februarie), T este timpul care a trecut de la Crăciun, iar Q este timpul scurs de când au fost stabilite rezoluţiile pentru noul an (începererea unei diete, renunţarea la fumat sau alcool etc.), de regulă suficient pentru ca acestea să fi fost deja încălcate. M este motivaţia săzută, iar NA e nevoia de a acţiona. 

Agenţia Sky Travel, cea care a apelat la serviciile psihologului, a şi folosit termenul Blue Monday pentru pentru a-şi promova ofertele de iarnă şi a vinde vacanţe. Şi nu doar Sky Travel. Agenţiile de PR şi marketing au manipulat conceptul şi l-au folosit ca oportunitate de a vinde. Agenţiile au  mizat pe această falsă nefericire şi depresie de Blue Monday şi pe faptul că oamenii  deveneau mai vlnerabili la publicitate şi vânzări, tocmai din cauze acestei false stări care le fusese indusă.

Peste câţiva ani, psihologul a declarat că formula sa este pseudoştiinţă şi i-a îndemnat pe oameni să „respingă noţiunea de Blue Monday“.

FOTO Shutterstock