Adrian Artene: «Nu mă dezic niciodată de Dumnezeu»

1 52012 original jpg jpeg

Este, fără doar şi poate, un om de show, şi când ia interviuri, dar şi atunci când le acordă.

În show-ul lui nu au însă ce căuta ipocriziile din lumea faimei,pe care le taxează dur şi fără menajamente. Iar când show-ul se încheie,devine „amonden“ împreună cu fetele lui...

Cum ai descrie lumea celebrităţilor din România?

Ai deschis Cutia Pandorei cu această întrebare. Este ca un cuib al intrigilor fără miză,o lume din care au fost „exilate“ discreţia sau bunul-simţ.În acest cuib guvernat de „muştele mondene“,valoarea se măsoară în scandaluri de presă.

Dacă ne-am imagina un „covor roşu“ al celebrităţilor din România,pe acesta nu şi-ar găsi locul decât extrem de puţine personalităţi.

Din păcate,în toată vâltoarea de azi a ipocriziei şi a promiscuităţii,aceste personalităţi au preferat să rămână în umbră!

Dacă ar fi să distribui patru vedete române într-o telenovelă,care ar fi acestea? Şi cum s-ar numi producţia?

Mai degrabă m-aş gândi la patru tipologii:1. Titinel Ramoleanu – milionarul care se hrăneşte din amoruri ieftine cu domnişoare de vârsta unor potenţiale nepoate;

2. Ana Mătrăgună – fata care „populează“,zi de zi,emisiunile TV şi primele pagini ale ziarelor cu dezvăluiri supra,mega,ultraincendiare despre... pantofii ei cu toc;3. Costelian Gică – bărbatul trecut uşor de prima tinereţe care demolează cluburile de manele,e „aspirator de gagici“ şi are şi veleităţi de mic întreprinzător politic în Partidul Odorului;4. Doru Jr. Bambuciuc,alias Doruleţ – băiatul de bani gata care a absolvit „magna cum laude“ toate cluburile de fiţe din oraş.

Distribuţia într-o asemenea producţie,care s-ar putea numi „Ce viitor frumos ţara noastră are!“,ar putea fi însă mult,mult mai numeroasă.

Ce vedete internaţionale ţi-ai dori,la un moment,să inviţi în platoul „Cancan TV”?

Mario Vargas Llosa! Sunt conştient că nu ar naşte audienţă mai mult decât oricare dintre personajele mondene din România,dar mi-ai cerut o opinie personală!

De care exclusivitate prezentată în emisiune eşti cu adevărat mândru?

De fiecare exclusivitate în parte sunt mândru,însă sunt mândru,în principal,de colegii mei,de întreaga echipă care a susţinut şi susţine acest proiect!

Cum e colega ta,Andreea Mantea? Cum vă înţelegeţi?

E brunetă,are ochi căprui,1,70 m înălţime,cred... Vorbind serios,am mai portretizat-o,dar repet:e spontană,mucalită,poznaşă,o parteneră de platou care te energizează! N-am cum să nu mă înţeleg cu ea.

Adrian Artene şi Andreea  Mantea prezintă emisiunea „Cancan TV“,difuzată pe Kanal D,de luni până joi,de la ora 22.30.

simeon stalpnicul png

Cu ce prezentator TV din afară ţi-ai dori să împarţi rolul de gazdă într-o emisiune?

N-am nicio ezitare! Larry King,doar şi pentru faptul că a fost căsătorit de opt ori cu şapte femei diferite.

Glumesc,fireşte. El este „Everestul“ în ceea ce priveşte această profesie. O confruntare cu el e ca un pariu cu... moartea!

Soţia şi fiica ta se uită la „Cancan TV”? Sunt şi ele firi mondene?

Fiica mea doarme mereu la ora difuzării emisiunii sau cel puţin aşa sunt eu informat!

Altfel,v-aş întreba dacă există cuvântul „amonden“.

Căci,dacă ar exista,acesta le-ar încadra perfect pe amândouă,atât pe fiica mea,cât şi pe soţia mea.

Cum îţi petreci duminicile?

ÎNTOTDEAUNA cu fiica mea. Ea îmi dictează programul de weekend,de la care nu mă abat vreodată!

Dacă îmi cere să urmăresc o dimineaţă întreagă desene animate lângă ea,iar după-amiaza,să „escaladăm“ toboganele din parc,atunci ştiţi unde mă găsiţi.

De la ce crez nu abdici niciodată?

Nu mă dezic niciodată de Dumnezeu! El este unicul meu crez.

Îţi închizi vreodată telefonul mobil?

Telefonul meu n-a fost închis din momentul în care... l-am deschis pentru prima oară!

Şi,mai mult,este deschis pentru oricine păstrează chiar şi o aparenţă de bun-simţ!

MINICHESTIONAR „Click! pentru femei”

Sunt o fire...în care „concubinează”,ca într-un triunghi amoros,tenacitatea,loialitatea faţă de anumite principii şi chibzuinţa.

Mă irită la culme...aşa-zişii „academicieni” ai periferiilor sociale.

Cea mai mare plăcere a mea este să...Înainte de a se naşte fiica mea,v-aş fi înşirat o listă MARE de... MICI plăceri! Azi însă,timpul pe care îl aloc Amirei este cea mai mare plăcere a mea.

Aş schimba la concurenţă...doar programul. De pe Antena 1 pe Kanal D,de luni până joi,de la 22.30! E simplu! Se schimbă din telecomandă!

Celebritate egal...o strălucitoare mască veneţiană,în spatele căreia se ascunde „acneea” de caracter a multora.

Am învăţat...niciodată să nu pretind că „Nu mai am nimic de învăţat”,să nu ajung să gust,la un moment dat,dintr-o autosatisfacţie bolnăvicioasă.



Recente

Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg