Ai devenit mamă de curând? Patru sfaturi importante pentru a avea grijă de tine după naştere

1 pexels kristina paukshtite 3242264 jpg jpeg

Felicitări, ai devenit mămică! În timp ce te asiguri că micuţul tău este bine, iar grija şi ocrotirea lui au devenit priorităţile principale, este important să-ţi acorzi atenţie în egală măsură. Indiferent că ai născut natural sau prin cezariană, corpul tău a fost supus unei grele încercări, aşa că are mare nevoie să fii blândă cu el.

Este esenţial să ţii cont de anumite aspecte pentru a avea parte de o recuperare post-partum liniştită, nu doar la nivel fizic, cât şi psihic. Aşadar:

1. Recrutează ajutoare

Sprijinul soţului este esenţial pentru proaspăta mămică. Ambii parteneri trebuie să se obişnuiască cu noua formulă de familie, iar copilul cu noua formă de viaţă. Este greu să nu-ţi dai seama de ce plânge, să-ţi fie frică şi la cel mai mic suspin, să-i asculţi respiraţia bebeluşului oră de oră şi să te asiguri că primeşte suficient lapte. Sprijinul principal este oferit de partener, dar nu strică să-ţi chemi părinţii sau socrii pentru a sta câteva ore cu cel mic.

O ieşire în oraş, la o cină în doi nu este un act egoist, ci unul de respiro. Este momentul în care te simţi din nou atrăgătoare, gata să cucereşti lumea. O proaspătă mămică are nevoie să se simtă iubită şi frumoasă pentru că stima de sine, în această perioadă suferă multe schimbări. Aşa că priveşte-te oglindă: aplică un eyeliner îndrăzneţ şi rujul roşu preferat, îmbracă-te într-o rochie diafană şi mergi la restaurant cu alesul inimii tale. O singură oră este suficientă pentru a-ţi reîncărca bateriile şi a ieşi din rutină.

De altfel, a cere membrilor familiei sau prietenilor să te ajute la treburile casnice, la gătit sau la diverse cumpărături îţi va uşura cât de cât programul încărcat, concentrându-te în acest fel pe recuperarea postpartum. Aşadar, nu îţi fie teamă să ceri ajutor!

2. Odihneşte-te mult

Poate fi mai uşor de spus decât de făcut, dar este esenţial să te odihneşti cât mai mult în această perioadă. Somnul te va ajuta în recuperarea fizică şi mentală. De altfel, vei învăţa repede că bebeluşii au bioritmuri total diferite de ale adulţilor. Un nou-născut se trezeşte odată la trei ore şi trebuie hrănit, spălat, schimbat de scutece sau hăinuţe şi alintat. Mai ales, dacă acesta este primul tău copil, la un moment dat vei fi copleşită de epuizare. Mulţi părinţi se plâng că nu reuşesc să doarmă opt ore pe noapte în primul an al copilaşului. De aceea, încearcă să dormi când doarme şi bebe. Economiseşte energie sau paşi şi pune pătuţul lângă al vostru pentru a-l hrăni noaptea.

3.Alimentează-te corect şi fă mişcare

Este adevărat că mămicile doresc să scape repede de kilogramele acumulate în sarcină, dar o alimentaţie greşită vă va face rău şi ţie şi copilului, mai ales dacă alăptezi. Mănâncă echilibrat şi respectă cele trei mese pe zi. Iată o listă de nutrienţi indispensabili pentru alimentaţia post-partum:

  • proteine vegetale (linte, năut, fasole, mazăre sau soia), iar în cantitate mică, observând cu atenţie posibile reacţii asociate, poţi consuma hrişcă, ciuperci sau quinoa
  • proteine animale slabe din carne de vită, pui, curcan, crescute responsabil
  • pâine, paste, cereale integrale de mic dejun, fără zahăr adăugat, care menţin glicemia în parametri normali şi oferă energie
  • lactate fermentate, cum sunt iaurtul, kefirul sau sana
  • cât mai multe salate şi legume verzi cu clorofilă, precum: spanac, salată verde, rucola, broccoli, fasole verde, care conţin fibre necesare unei digestii sănătoase
  • fructe deshidratate sau fructe de sezon; evită să consumi zmeură, căpşuni, mure sau kiwi, care au potenţial alergenic

De asemenea, exerciţiile uşoare, cum ar fi mersul pe jos, sunt recomandate ca parte a recuperării, mai ales în primele două săptămâni de la naştere. Vorbeşte cu medicul tău şi cere-i sfatul despre când anume este cel mai bine să începi antrenamentele şi ce exerciţii se recomandă.

Nu în ultimul rând, fii sigură că faci tot ce poţi pentru ca micuţul sau micuţa ta să aibă o copilărie fericită şi un destin cât mai frumos. Nu te panica şi comunică cu partenerul, ca împreună să-i oferiţi celui mic toată dragostea voastră.

Sursă foto: Pexles.com