Ai gemeni? Aşa îi poţi alăpta pe amândoi!

1 62792 original jpg jpeg

Să ai gemeni poate fi extrem de copleşitor, cu atât mai mult cu cât trebuie să îi alăptezi pe bebeluşi. E greu, dar nu e imposibil. Iată câteva sfaturi pe care trebuie să le urmezi, dacă vrei să hrăneşti cu succes puiuţii.

Mai întâi impuneţi să nu asculţi ce spun unii şi alţii că e greu,că nu o să reuşeşti,că nu ai lapte suficient sau că bebeluşilor nu le place laptele tău. Aşteaptă-te la tot felul de constatări care mai de care mai neadevărate,dar,probabil,spuse în necunoştinţă de cauză.

În realitate,chiar dacă alăptatul de gemeni este o treabă de două ori mai grea pentru proaspetele mămici,nu este imposibil de dus la bun sfârşit.

Învaţă să alăptezi

Expertul în alăptare Claire Byam-Cook spune că înainte să alăptezitrebuie să înveţi câte ceva despre modul cum izvorăşte laptele,despre cum se ataşează copilul la sân,respectiv copiii.

Nu te aştepta ca imediat ce ai pus bebeluşul aproape de sfârc,să ştie automat ce are de făcut. Trebuie să ştii să deblochezi canalele mamare,mai ales dacă alăptezi pentru prima dată.

Dacă ai sfârcurile ombilicate sau în interior nu te speria. Se formează în timp. Bebeluşii te vor ajuta în acest sens.

Când copilul este fixat corect la sân,are gura larg deschisă şi când trage lapteleface gropiţe în obraji. De asemenea,ca să te asiguri că bebeluşii mănâncă,învaţă să-i asculţi cum înghit.

În mod normal,hrănirea bebeluşilor ar trebui să fie un proces natural,fără dureri,chiar dacă îţi vezi sânii alungindu-se ca şi cum ar fi de elastic.

Hrăneşte-i în acelaşi timp

Expertul Claire Byam-Cook spune că recomandă mereu ca o mamă să înceapă să alăpteze individual bebeluşii,ca să vadă care este mai pofticios şi termină mai repede de băut laptele şi care are nevoie de mai mult timp pentru a se hrăni.

Posibil ca cel care stă la sân mai mult timp are nevoie de mai multă afecţiune. Chiar dacă s-a săturat,el vrea să stea mai mult lângă mamă.

Unii bebeluşi adorm în braţe şi plâng dacă încerci să-i pui în pătuţ. Dacă îi oferi mai multă atenţie,bebeluşul îţi va mulţumi mai târziu. Mai precis,vei vedea efecte pozitive în dezvoltarea personalităţii lui.

Totuşi,ideal este să-i alăptezipe amândoi în acelaşi timp. Şi,dacă unul din ei,adoră să doarmă la sân,pe cât posibil ţine-l şi pe celălalt în braţe.

Nu există nu ai lapte!

Glandele mamare ale unei femei care a născut recent secretă lapte,iar fluxul de lichid poate fi stimulat în funcţie de nevoile copilului. Cu alte cuvinte,dacă ataşezi bebeluşul la sân de cât mai multe ori posibil,vei vedea cum creşte şi cantitatea de lapte.

În primele trei-patru luni este indicat să „,mufezi“ copilul cât mai des,ca să se formeze producţia de lapte.

Vei vedea că după ce se desfundă canalele,laptele va începe să curgă mai mult şi mai uşor. Ai răbdare şi nu te descuraja,indiferent ce auzi în jurul tău. Probabil că medicul-pediatru îţi va recomanda suplimentarea porţiei de laptematern cu formulă îmbogăţită.

Chiar dacă le dai un lapte praf de bună calitate şi bebeluşii se satură,iau în greutate,nu renunţa să-i alăptezi.



Recente

cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg
Bautura care alunga insomnia  Sursa foto shutterstock 544190740 jpg
trifoi  jpg
Muște jpg