Cei care au un posterior mare,dar o talie mai mică au un risc mai mic de a se îmbolnăvi decât persoanele împlinite mai mult în jurul taliei decât al şoldurilor.

Concluziile formulate la încheierea acestui studiu ar putea duce la dispariţia folosirii Indicelui de Masă Corporală (IMC)-o formulă matematică ce asociază înălţimea cu greutatea care este folosită pe scară largă încă de la începutul anilor 1970.

IMC nu face diferenţa dintre grăsime şi muşchi,iar din acest motiv unii dintre atleţii profesionişti sunt automat incluşi în categoria persoanelor obeze.

Un indicator alternativ pentru măsurarea stării de sănătate este circumferinţa taliei. Acest indicator este considerat unul important,întrucât grăsimile care se depun în zona stomacului sunt deosebit de dăunătoare. Ele produc derivaţi chimici mai periculoşi şi se află mai aproape de organele vitale din corp în comparaţie cu grăsimile de pe fese,şolduri şi coapse.

Însă şi această metodă are anumite lipsuri,pentru că nu ţine cont de înălţimea persoanelor. Soluţia ar fi,afirmă autoarea studiului,corelarea circumferinţei taliei cu înălţimea persoanelor.

Ca regulă generală,oamenii ar trebui să îşi menţină circumferinţa taliei la o dimensiune ce reprezintă cel mult jumătate din înălţime. Astfel,dacă o femeie are o înălţime de 162 de cm,ea ar trebui să aibă o talie de cel mult 81 cm,iar un bărbat înalt de 177 cm ar trebui să aibă o talie de cel mult 88 cm. Dacă aceste dimensiuni sunt depăşite,atunci silueata capătă o formă de măr.

În cadrul cercetării s-au analizat datele furnizate de 31 de studii anterioare,efectuate pe un eşantion de 300.000 de femei şi bărbaţi din lumea întreagă.