Albinele cu dungi albastre care nu produc miere. De ce li se mai spun „agitatoare de flori”

1 shutterstock 1101978626 jpg jpeg

Albinele cu dungi albastre sunt printre cele mai frumoase datorită aspectului lor unic în lume. Dacă până acum ştiam că albinele obişnuite produc miere şi că trăiesc într-o comunitate, cele albastre fac exact opusul.

Originare din Australia, aceste insecte au aproximativ 11 mm lungime, trăiesc până la 40 de zile, iar aspectul lor neobişnuit constă în benzile păroase, de un albastru metalic, de pe abdomenul lor negru. Totodată, sunt albine solitare, asta însemnând că fiecare femelă se împerechează şi îşi construieşte un cuib separat de restul insectelor, de obicei, într-un sol noroios sau, uneori, în cărămizi şi mortar. Multe albine de acest tip îşi pot construi vizuini în acelaşi loc, aproape una de cealaltă, ca şi casele vecine dintr-un sat.

Nu produc miere, însă polenizează diferite culturi şi plante

Unele flori îşi ascund polenul în capsule micuţe, iar o albină cu dungi albastre le poate scutura îndeajuns încât să deschidă capsulele, să colecteze polenul şi să-l răspândească. Are denumirea ştiinţifică de „Amegilla cingulate” sau i se mai spune şi „agitatoarea de flori”. Florile de tomate sunt printre preferatele lor. De altfel, pot poleniza culturi precum roşiile, vinetele şi kiwi, dar şi plante native, cum ar fi Hibbertia (Foto 4 galerie), Senna (Foto 5 galerie) şi Solanum (Foto 6 galerie).

Aceste insecte spectaculoase se găsesc doar pe continentul australian, prin grădinile din fiecare sat, cu excepţia Tasmaniei. Dacă masculii au cinci dungi albastre pe corp, femelele au doar patru.

Nu sunt deloc agresive, dar pot da o uşoară înţepătură dacă le-ai prins cu mâinile sau dacă le calci. Cele adulte zboară, de obicei, numai în lunile calde ale anului şi mor când începe vremea rece. Chiar şi aşa, în lunile reci, există albine tinere care dorm în interiorul vizuinii şi care vor rămâne acolo până la venirea primăverii. Unii localnici nu-şi doresc ca ele să se cuibărească în casele lor şi preferă să folosească beton ca material de construcţie.

FOTO: Shutterstock.com



Recente

Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg
Gordon Ramsay  jpeg
Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cindy Crawford jpg
Gwyneth Paltrow, Chris Martin  jpg