Pandemia i-a speriat pe mulţi, dar nu şi pe tine, care eşti mai activă ca oricând. Ce s-a întâmplat în 2020, de ai avut aşa un boost de energie?

Cred că cine este puternic şi consecvent va trece cu bine şi peste această perioadă delicată. Am fost mereu optimistă şi m-am adaptat. În lunile cu restricţii mai mari, mi-am concentrat atenţia către fetiţele mele, către comunităţile mele online, care au crescut foarte frumos, şi către piese noi. Apoi, din septembrie anul trecut, mi-am reluat activitatea cu trupa mea, „Picii lu’ Soreasca“, respectând normele impuse. Am filmat un videoclip nou în aer liber pentru melodia compusă de Mihai Alexandru, „Suntem Picii lu’ Soreasca“. Am avut multe apariţii în condiţii de siguranţă pe grupuri mai mici, am început seria de emisiuni speciale „Alina şi picii ei“, la TVR1... Eu am fost mereu activă de-a lungul carierei mele, încă din copilărie, şi am făcut întotdeauna lucruri noi, fie că a fost vorba de muzică sau de televiziune. Cred că am stat deoparte doar când am născut. Şi ce mă motivează pe zi ce trece tot mai mult sunt fetiţele mele. Acum, că au mai crescut, vreau să fiu un model de determinare şi perseverenţă pentru ele.

Acum lumea te ştie drept Soreasca şi picii ei…

„Picii lu’ Soreasca“ a ajuns deja un brand şi sunt foarte mândră de asta. Şi eu am început să cânt la o vârstă fragedă în MiniSongul lui Ioan Luchian Mihalea, am prezentat multe emisiuni şi festivaluri pentru copii, am absolvit liceul pedagogic, aşa că drumul s-a aşternut firesc. Mi-am dorit să fiu cea mai cunoscută pe această nişă şi am reuşit. Tratez totul profesionist şi, chiar dacă elevii mei sunt mici, experienţele lor sunt de artişti mari. După ce am devenit şi mamă, viaţa mea este mereu în jurul copiilor.

Cât de multă satisfacţie îţi aduce acest rol, faţă de perioada în care erai solistă?

Fac practic acelaşi lucru, doar că m-am dezvoltat. Pe lângă melodii, videoclipuri şi apariţii, acum ţin şi cursuri de muzică şi prezenţă scenică pentru copii. Eu sunt o fire stabilă şi îmi doream o activitate pe care să o desfăşor continuu, indiferent de trenduri şi sezoane, într-o lume mondenă schimbătoare. Acest rol a trecut pe primul plan în această perioadă în care nu au mai avut loc evenimente şi spectacole la care să cânt sau pe care să le prezint. Iar satisfacţie simt prin toţi porii! Atât la orele mele, când îi văd pe picii mei câştigând încredere în forţele lor, cât şi din partea celor care mă urmăresc şi îmi transmit feedback pe reţelele de socializare.

Ştiu că Mara Oprea, care e protagonista serialului „Adela“ de la Antena 1, ţi-a fost elevă în prima grupă de pici, în 2011. Ce sentiment te încearcă văzând-o acum în prim-plan?

Da, Mara a venit în trupa mea imediat ce am înfiinţat-o, alături de fratele ei mai mic, Iustin, şi avea 10 ani. Şi cum ne-am cunoscut noi este interesant. Eu am fost eleva mamei sale, Crenguţa Oprea, profesor universitar la Departamentul de Formare a Cadrelor Didactice de la Universitatea din Bucureşti. După ce am terminat cele două facultăţi (Sociologie şi Comunicare şi Relaţii Publice) şi masterul şi am decis să iniţiez atelierul meu de muzică şi prezenţă scenică, mi-am dorit să am şi pregătirea necesară în a lucra cu cei mici. Aşa că, şi mai mare a fost satisfacţia mea când cea care mi-a fost îndrumătoare şi-a adus la mine propriii copii. Mara a fost de mică talentată şi blândă, având o delicateţe rar întâlnită. M-am bucurat că şi-a ales un drum artistic, că a început să studieze teatrul la UNATC şi că are şansa de a avea un rol principal la 19 ani. Îmi place cum joacă, are o fineţe aparte şi sper din tot sufletul să fructifice această şansă.

Cum s-a ajuns la emisiunea de weekend pentru copii de la TVR1? (am văzut câteva pastile şi la „Vorbeşte corect“)

Propunerea a venit din partea Televiziunii Române, locul în care eu am crescut ca om de scenă – aici am început să cânt în emisiunile pentru copii în 1996, dar am şi debutat ca prezentator la „Ploaia de stele“ în 2004, am fost gazda multor emisiuni şi evenimente speciale, ca Cerbul de Aur sau Eurovision... Sunt foarte fericită să reiau tradiţia acestei colaborări, iar „Alina şi picii ei“ este formatul la care de mult timp visam, pe care îl prezint, dar îl şi produc. Cât despre prezenţa mea în fiecare joi la „Vorbeşte corect“, tot pe TVR1, ea se datorează producătorului care şi-a dorit mult ca una dintre zile să fie dedicată copiilor şi mi-a propus ca, săptămânal, să fac cu picii mei jocuri şi situaţii haioase, care să îi ajute pe copii (şi nu numai!) să se exprime corect.