Amelia Earhart, prima femeie aviator

1 thumbnail 15 jpg jpeg

Poate că-i ştii povestea şi din celebrul film realizat la Hollywood, „Amelia“, cu Hilary Swank în rolul principal. Este vorba despre un pionier în aviaţie şi despre o femeie care a ţintit sus, visând să zboare în jurul Pământului pe la Ecuator.

Un vis care i-a frânt, în cele din urmă, aripile, căci neînfricata americancă avea să dispară fără urmă în Oceanul Pacific, în anul 1937, înainte să împlinească 40 de ani. Cu toate acestea, tot înainte să împlinească 40 de ani, Amelia a reuşit să scrie istorie, după ce s-a impus ca prima femeie pilot care a reuşit să traverseze singură, în zbor, Oceanul Atlantic, în 1932.

Recordul absolut a fost stabilit la 11 ianuarie 1935, când aceasta a zburat singură din Hawaii până în California şi a devenit, prin urmare, prima persoană care a zburat atât peste Oceanul Atlantic, cât şi peste Oceanul Pacific.

Născută la 24 iulie 1897, în localitatea Atchison din Kansas, Amelia şi-a petrecut mare parte din copilărie în casa bunicilor ei maternali, care proveneau din clasa mijlocie superioară. Împreună cu sora ei, Muriel, curajoasa Amelia obişnuia să caute noi şi noi aventuri, explorând împrejurimile, căţărându-se în copaci sau dându-se cu sania, în anotimpul rece. Băieţoasă de mică, aceasta promitea să se transforme în tânăra pentru care pericolul era al doilea nume.

Încă din copilărie, atunci când şi-a dat seama că tatăl ei, căzut în viciul alcoolului, nu este în stare să aibă grijă financiar de familia lui, Amelia şi-a propus să fie veşnic independentă şi să nu se bazeze pe cineva care să aibă grijă de ea.

2 cpf 12 promo de numar 128x89 jpg jpeg

Pasiunea ei, avioanele

După ce a absolvit liceul Hyde Park din Chicago, unde a excelat la materiile ştiinţifice, Amelia s-a oferit ca asistentă medicală voluntară pentru soldaţii răniţi în Primul Război Mondial. Cu această ocazie, tânăra a dezvoltat o admiraţie deosebită pentru piloţii militari, ba, mai mult, a început să-şi petreacă timpul liber asistând la antrenamentele acestora de pe un aerodrom din apropiere.

Şi-a tuns părul şi a îmbrăcat haine de pilot

În 1919, Earhart s-a înscris la cursurile de Medicină ale Universităţii Columbia, dar a renunţat la facultate un an mai târziu. N-a renunţat şi la pasiunea ei pentru avioane. În 1920, la o demonstraţie de zbor care a avut loc la Long Beach, Amelia a ocupat locul de pasager într-un avion, iar această experinţă i-a transformat viaţa. După 10 minute de încântare, a ştiut că aceasta este menirea ei. Cu câştiguri din joburi sezoniere, Amelia a putut să-şi plătească lecţiile de zbor, unele predate tot de o femeie aviator, Anita „Neta“ Snook.

Pentru a părea de-a locului, Amelia a adoptat şi un look masculin, cu părul tuns scurt şi haine de pilot, printre care celebra geacă de piele în stil aviator. Un an mai târziu, aceasta îşi cumpăra deja prima ei „jucărie“, un avion Kinner Airster galben strident, poreclit Canarul, cu care a stabilit recordul de înălţime în zbor pentru femei, cu o altitudine de 4.300 m. În 1923, aceasta şi-a văzut visul cu ochii: a primit licenţa de pilot, fiind a 16-a femeie din lume recunoscută ca atare.

Amelia, „femeia anului“ în America

În 1928, Amelia a fost invitată să facă parte dintr-un echipaj care traversează cu avionul Oceanul Atlantic şi să devină, pe această cale, prima femeie… pasageră. Călătoria a făcut din aceasta un star, Earhart fiind declarată „femeia anului“ în America. Cu toate acestea, Amelia nu s-a bucurat din plin de această experienţă, ea dorind să simtă acest zbor din postura de pilot. „Poate, într-o zi, voi zbura singură“, şi-a spus ea atunci. Lucru pe care l-a şi făcut, patru ani mai târziu.

Celebritatea ei a tras atenţia scriitorului şi publicistului George P. Putnam, cel care a ajutat să-şi publice impresiile asupra acestui zbor în cartea „20 de ore 40 de min. – 20 Hrs., 40 Min“. Extrem de îndrăgostit de ea, acesta a cerut-o de mai multe ori în căsătorie, iar Amelia a acceptat, cu o condiţie: să nu i se îngrădească libertatea, iar căsnicia să fie privită mai degrabă ca un parteneriat, în care soţii să aibă drepturi egale. Ei bine, ceea ce a început ca o prietenie avea să găsească drumul către altar pe 7 februarie 1931.

A oferit o lecţie de feminism

Înainte de a împlini vârsta de 40 de ani, Amelia a dorit să facă înconjurul Pământului din postura de pilot principal, cu un echipaj din care mai făcea parte un bărbat, Fred Noonan.

Zborul urma să pornească din Hawaii şi să continue peste Oceanul Pacific, spre Australia, India, Africa, Florida şi înapoi în California.

După ce a parcurs trei pătrimi din itinerariu, Amelia a decolat la data de 2 iulie 1937 din Noua Guinee, având ca destinaţie insula Howland, din Pacific, unde nu a mai ajuns niciodată. După doi ani de căutari în zadar, Amelia Earhart a fost declarată, într-un final, moartă, pe 5 ianuarie 1939.

Am putea să considerăm că Amelia a dispărut dintre noi încercând să-şi îndeplinească cel mai îndrăzneţ vis şi dându-ne o adevărată lecţie de feminism. Ea a fost, până la urmă, una dintre primele voci celebre care au susţinut că femeile nu sunt mai prejos decât bărbaţii. Nici măcar într-o meserie dominată de reprezentanţi ai sexului tare, cum este aviaţia.

„În viaţă, trebuie să fii mai mult decât un simplu pasager“, spunea ea…

FOTO Profimedia 



Recente

sex la birou  foto   Shutterstock jpg
atractie cuplu jpg
5 indicii ca ai o relatie de cuplu perfecta chiar daca nu constientizezi  Sursa foto Pixabay jpg
7 motive pentru care nu ai relatia de cuplu visata  Sursa foto shutterstock 1053033374 jpg
Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg
libido pauza shutterstock 224931571 jpg
cuplu, casatorie  jpg
bărbat în boxeri  foto   Shutterstock jpg
Singur de Sarbatori  Aaa atragi dragostea  Sursa foto shutterstock 157161779 jpg